Grant de 12 milioane de euro de la UE pentru reparația coridorului feroviar Vălcineț - Ocnița - Bălți - Ungheni - Chișinău - Căinari
Uniunea Europeană va acorda R. Moldova un grant de 12 milioane de euro pentru reparația coridorului feroviar Vălcineț - Ocnița - Bălți - Ungheni - Chișinău - Căinari.
Acordul de grant investițional dintre Republica Moldova și Banca Europeană de Investiții „Moldova Solidarity Lanes”, care prevede alocarea asistenței financiare nerambursabile, se află pe agenda Parlamentului spre ratificare.
Investiția de 12 milioane de euro în infrastructura feroviară din R. Moldova va contribui la creșterea volumului de mărfuri transportate pe cale ferată, întrucât vor fi eliminate restricțiile de masă pe aceste sectoare.
La fel, va crește și numărul de pasageri, pentru că trenurile vor circula cu viteză mai înaltă și se va reduce durata călătoriilor.
În rezultat, se va asigura degajarea traseelor rutiere naționale și a trecerilor de frontieră, pentru că mai multe mărfuri vor fi transportate cu trenul și se va renunța la autocamioane.
Noul PREȘEDINTE al Consiliului European, António Costa, „sprijină din toată inima drumul european al R. Moldova”. „Am convenit să începem cât mai repede implementa programului de creștere economică susținut de UE”
VIDEO // Marcel Ciolacu, după ce România a primit undă verde pentru aderarea la spațiul Schengen: „E o victorie a dreptății și demnității naționale, dar și un semnal clar că nu vom accepta să fim cetățeni de mâna a doua în Europa”
Mesajele oficialilor UE, după decizia privind aderarea României la Schengen: „Pe deplin în Schengen – acolo unde vă este locul”