,,Grădinițe înfrățite": Pelerini din Episcopia Basarabiei de Sud, vizită ,,în Moldova Sfântului Ștefan" de peste Prut
Un grup de educatori din cadrul proiectului ,,Grădinițe Înfrățite” a vizitat, în perioada 19 - 21 iulie curent, locurile și mănăstirile din județele Iași și Neamț din Moldova de peste Prut.
Vizita a avut loc cu binecuvântarea și sprijinul Preasfințitului Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, dar și al Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Potrivit Episcopiei Basarabiei de Sud, oaspeții din R. Moldova au vizitat în prima zi Mănăstirea Hadambu, Catedrala Mitropolitană din Iași, unde pelerinii s-au închinat la cinstitele moaștele ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Ierarh Iosif cel Milostov, Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi, centrul Iașului și Mănăstirea Miclăușeni.
La Iași, inima Moldovei, pelerinii au fost întâmpinați de care părintele inspector Nicolae Dorneanu, care le-a vorbit cu multă căldură despre trecutul comun al românilor de pe ambele maluri ale Prutului, îndemnând la unitate și la afirmarea fără rușine a valorilor care ne fac să fim de același neam.
În ziua a doua au fost vizitate Cetatea Neamțului și Casa memorială a marelui povestitor Ion Creangă și vetrele monahale nemțene care adăpostesc multă istorie, dar mai ales odoare de mare preț pentru întreaga ortodoxie: Mănăstirea Secu, Mănăstirea Sihastria unde pelerinii s-au închinat la mormintele cuviosilor Cleopa și Paisie, care recent au fost canonizați de Biserica Ortodoxă Romană, și Mănăstirea Sihla, făcând un popas duhovnicesc și citind acastitul Sfintei Teodora la peștere unde s-a nevoit.
În ultima zi a pelerinajului, educatorii au participat la Sfânta Liturghie de la Mănăstirea Neamț, ,,rugându-se icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului și la moaștele Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț, pentru ca Dumnezeu să se milostivească asupra poporului Său, dăruind pace și un viitor ferit de primejdii și binecuvântat pentru generațiile viitoare", mai transmite Episcopia Basarabiei de Sud.
Pelerinii au vizitat, de asemenea, Mănăstirile Agapia și Văratic, cele mai marile vetre monahale de maici din România, cat și Biserica Sfântul Ioan Domnesc din orașul Piatra Neamt, ctitoria Binecredinciosului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt.
Pelerinajul s-a încheiat printr-un tur panoramic al orașului de la poalele Cozlei, cu telegondola.
Menționăm că din grupul care a mers în pelerinaj în România au făcut parte locuitori din Cahul, Cantemir, Cimișlia, Puhoi, raionul Ialoveni, și Tânțăreni, raionul Anenii Noi, care au multumit tuturor celor care au făcut posibil organizarea acestei vizite, în mod special chiriarhului lor, Preasfințitului Părinte Veniamin, și Înaltpreasfințitului Părinte Teofan.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania