SCANDAL SEXUAL // Golovatiuc nu-și aduce aminte că a ieșit GOL în fața unei angajate a misiunii diplomatice, dar admite că ar putea să fie DEMIS: „Eu nu cunosc, nu înțeleg despre ce vorbiți. De unde așa informații? Am fost învinuit de orice”
Ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc, nu-și amintește că ar fi hărțuit sexual o angajată a misiunii diplomatice de la Moscova, chiar dacă Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) a recunoscut astăzi că rechemarea acestuia ar avea legătură inclusiv cu „aspecte care vizează comportamentul” dânsului.
Ambasadorul susține că este în concediu și nu cunoaște despre acuzațiile pe care i le aduce o angajată a misiunii diplomatice pe care o conduce.
„Eu sunt în concediu de la 24 iulie. Trebuia în iunie, dar din cauza alegerilor, am scris cererea deja după alegeri. Eu nu cunosc, nu înțeleg despre ce vorbiți. De unde așa informații? Înainte de plecarea mea la Moscova și după, am fost învinuit de orice”, a declarat Golovatiuc pentru jurnal.md.
Acesta admite că ar putea să nu se mai întoarcă la Moscova.
„Eu sunt în concediu, iar ieri am fost rechemat din concediu pentru consultații. Noul Guvern va decide ce face cu mine. Asta e procedura normală. Aștept ce va decide noul Guvern. Eu n-am fost acuzat, eu vă rog. Acum deschis – eu sunt aici, la Chișinău, poate mâine sau poimâine o să plec la Briceni. N-am planuri să fug, să plec undeva, la mare sau nu știu unde. Eu sunt aici, nicio problemă. Eu înțeleg, sunt multe probleme în țară… astăzi e prima ședință a Parlamentului, haideți să ne orientăm spre rezolvarea problemelor importante”, a mai adăugat Vladimir Golovatiuc.
Ambasadorul R. Moldova în Federația Rusă, Vladimir Golovatiuc, a fost rechemat de MAEIE, după ce ar fi încercat să seducă, chiar în incinta misiunii diplomatice, o angajată.
„El m-a invitat la reședința dumnealui care este amplasată în incinta ambasadei. Dumnealui avea dubii în privința vestimentației pe care trebuia să o ia la o cină. Când eu am intrat, dumnealui nu avea haine pe el. El m-a întrebat dacă eu știu cum el ar trebui să se îmbrace, după care a încercat să mă cuprindă și m-a întrebat cum să meargă într-o stare atât de excitată, cum să iasă din casă când trebuie «calmat». Eu m-am eschivat și am reușit să fug din reședință. Îndată după cele întâmplate, eu am anunțat colegul de la ambasadă, dar și organele poliției din Rusia. Mă aflam într-o stare de șoc, într-o stare de nervozitate maximă, profund rușinată de ceea ce mi s-a întâmplat. Este inadmisibil acest lucru”, a povestit femeia, care pretinde că a trăit șocul vieții după acest incident.
Cei care și-au VÂNDUT votul, dar și cei care au mituit alegătorii în această toamnă nu scapă de pedeapsă. Organele de drept au aplicat deja AMENZI în sumă de peste șapte MILIOANE de lei pentru „corupere electorală pasivă”
Anatol Șalaru, sprijin pentru Adrian Dupu, candidat PNL la Senatul României: „Activitatea sa în Republica Moldova este extraordinară”
Nicolae Negru // Război și Pace, Strategia Smintitului, Alegeri