Gluma serioasă a lui Vladimir Putin: Graniţele Rusiei NU se termină nicăieri!
Ironie „fină” a preşedintelui rus. Graniţele Rusiei „nu se termină nicăieri”, a afirmat joi Vladimir Putin, în cadrul unei ceremonii la Societatea rusească de geografie, precizând însă imediat că este vorba de „o glumă”, scrie AFP.
Şeful statului l-a întrebat pe un şcolar în vârstă de nouă ani, care susţinea că ştie graniţele tuturor ţărilor din lume, să spună unde se termină cele ale Rusiei.
„Graniţele Rusiei se termină în strâmtoarea Bering, cu Statele Unite”, a răspuns copilul.
„Graniţele Rusiei nu se termină nicăieri”, a replicat Putin, înainte de a adaugă: „E o glumă”.
Rusia a anexat în martie 2014 peninsula Crimeea după o intervenţie militară şi un referendum denunţat drept ilegal de Kiev şi de Occidentali. Rusia întreţine conflicte îngheţate şi în alte zone, cum ar fi Osetia de Sud şi Abhazia sau Transnistria, în Republica Moldova.
Sursa: realitatea.net
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md