22:16:34 13.01.2025
Stiri

Germania va investi în următorii trei ani 5 milioane de euro în proiecte de eficiență energetică în R. Moldova

Actualitate 09.11.2023 16:24 Vizualizări898 Autor: Ziarul National
Germania va investi în următorii trei ani 5 milioane de euro în proiecte de eficiență energetică în R. Moldova Ministerul Energiei

Guvernul Germaniei va investi, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova), în următorii trei ani 5 milioane de euro în proiecte de eficiență energetică și fortificarea capacităților Ministerului Energiei și Agenției pentru Eficiență Energetică, care va fi reorganizată în Centrul Național pentru Energie Durabilă.

„Republica Moldova are nevoie de suport în procesul de tranziție energetică și decarbonizare, mai ales în ceea ce privește reducerea semnificativă a costurilor energiei pentru cetățeni și business, în contextul în care circa 50% din energia consumată în republica noastră revine întreținerii clădirilor. Este un drum lung, dar pe care trebuie să-l parcurgem, iar GIZ ne va ajuta să accelerăm viteza de realizare a agendei de decarbonizare”, a declarat ministrul Energiei, Victor Parlicov, miercuri, 8 noiembrie, în cadrul evenimentului de lansare a noului proiect.

GIZ a implementat în ultimii ani mai multe proiecte pentru îmbunătățirea eficienței energetice a clădirilor publice, precum în școli, grădinițe, spitale, a amintit Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Margret Maria Uebber.

„Securitatea energetică a devenit o întrebare importantă pentru Moldova. Nu numai că guvernul a reușit cu succes să pună capăt dependenței de gazul rusesc, dar s-a angajat și pe calea de a pune capăt dependenței de o singură sursă și de a-și diversifica sursele de energie. În acest context, energiile regenerabile și eficiența energetică joacă un rol major”, a adăugat Ambasadoarea Germaniei, Margret Maria Uebber, citată de un comunicat de presă al Ministerului Energiei.

Prin intermediul proiectului lansat miercuri, Germania va acorda suport inclusiv pentru dezvoltarea Fondului rezidențial pentru eficiență energetică gestionat de Centrul Național de Energie Durabilă și care va oferi subvenții pentru proprietarii de case individuale și apartamente.

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md