07:46:30 18.01.2025
Stiri

„Generalul de fier” Zalujnîi a fost DEMIS din funcția de șef al Forțelor Armate. Zelenski i-a propus „să rămână în echipă”. Cine este noul șef al Statului Major

Actualitate 08.02.2024 19:12 Vizualizări1758 Autor: Ziarul National
„Generalul de fier” Zalujnîi a fost DEMIS din funcția de șef al Forțelor Armate. Zelenski i-a propus „să rămână în echipă”. Cine este noul șef al Statului Major

Ministerul Apărării al Ucrainei a anunțat joi înlocuirea comandantului-șef al forțelor sale armate, Valeri Zalujnîi, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că s-a întâlnit cu "generalul de fier" și că a venit timpul pentru schimbări în conducerea militară. În același timp, Zelenski i-a propus generalului să rămână „în echipa sa”.

„M-am întâlnit cu generalul Valerii Zalujnîi. I-am mulțumit pentru cei doi ani de apărare a Ucrainei. Am discutat despre reînnoirea de care este nevoie în Forțele Armate ale Ucrainei. Am discutat, de asemenea, cine ar putea face parte din conducerea reînnoită a Forțelor Armate ale Ucrainei. Momentul pentru o astfel de reînnoire este acum. I-am propus generalului Zalujnîi să rămână parte a echipei. Vom câștiga cu siguranță!”, a scris președintele ucrainean pe Twitter alături de o fotografie în care apare cu comandantul şef al forţelor armate ucrainene.

Declarația vine după luni de speculații despre o ruptură între Zelenski și Zalujnîi, care este văzut de mulți ucraineni ca un erou național pentru că a supravegheat efortul de război din februarie 2022.

Ministrul ucrainean al Apărării, Rustem Umerov, a declarat că decizia a fost luată joi de schimbare a conducerii militare ucrainene.

„Războiul nu rămâne același. Războiul se schimbă și solicită schimbare. Sunt necesare noi abordări și noi strategii. Astăzi, a fost luată o decizie privind necesitatea schimbării conducerii Forțelor Armate ale Ucrainei", a spus Umerov într-un comunicat, spunând că îi este „recunoscător” lui Zalujnîi.

Volodimir Zelenski l-a numit joi pe generalul Oleksandr Sîrski comandant șef al forțelor ucrainene, în locul lui Valeri Zalujnîi.

Șeful statului l-a descris pe noul său comandant drept „cel mai experimentat general din Ucraina”, subliniind că a comandat apărarea Kievului la începutul invaziei ruse în urmă cu aproape doi ani, apoi ofensiva de contraatac din toamna anului 2022 care a eliberat regiunea Harkov.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md