Pagubele provocate de ucraineni în regiunea rusă Kursk se ridică la aproape un MILIARD de dolari și continuă să crească
Guvernatorul regiunii ruse Kursk a făcut publice miercuri, 11 septembrie, informații despre pagubele provocate de ucraineni, relatează Reuters.
Potrivit acestuia, prejudiciul economic cauzat de atacul Ucrainei asupra regiunii ruse, preponderent agricolă, este estimat la aproape 1 miliard de dolari, cu peste 150.000 de persoane evacuate de la declanşarea invaziei.
Ucraina a lansat pe 6 august cel mai mare atac asupra Rusiei de la Al Doilea Război Mondial încoace, cu mii de soldaţi ucraineni trecând prin surprindere frontiera în regiunea Kursk, susţinuţi de drone şi arme grele, inclusiv fabricate în Occident.
Regiunea Kursk este cel mai mare producător de cereale al Rusiei, contribuind anul trecut cu 4% la recolta totală de cereale. Rusia este cel mai mare exportator de cereale din lume.
„Introducerea unui regim federal de urgenţă şi a unui regim de operaţiuni antiteroriste în regiune au avut un impact semnificativ asupra economiei regiunii”, a spus guvernatorul Aleksei Smirnov în cadrul unei reuniuni difuzate public cu oficiali de rang înalt la Ministerul Agriculturii rus.
Înainte de aceasta, miercuri dimineaţa, bloggeri pro-Moscova şi un comandant rus de rang înalt au afirmat că forţele ruse au început o contraofensivă semnificativă împotriva trupelor ucrainene în Kursk.
Smirnov a spus că „pagubele sunt estimate la zeci de miliarde de ruble şi continuă să crească”. În timpul prezentării sale publice din cadrul reuniunii, el a avansat o estimare de 85 de miliarde de ruble (circa 934.000 de milioane de dolari).
Guvernatorul a subliniat că recoltarea cerealelor nu va fi completă pe 160.000 de hectare, în condiţiile în care culturi oleaginoase evaluate la 500.000 de tone şi de sfeclă de zahăr evaluate la 700.000 de tone au fost distruse sau transportate în afara Rusiei.
Potrivit cifrelor prezentate de guvernator, mai mult de 300.000 de tone de cereale se află în depozite pe teritoriul ocupat recent de forţele ucrainene. Smironov a mai raportat pierderi semnificative de animale, cu peste 350.000 de porci şi vite moarte.
Venea din Slovacia și a vrut să intre în R. Moldova cu o armă nedeclarată, dar i-a fost confiscată la vamă
Aura Șova, primele declarații, după ce a câștigat sezonul 12 Vocea României. Ce va face cu premiul cel mare: „Mie nu îmi lipsește nimic. Am un acoperiș deasupra capului, am ce să mănânc”
De la vulnerabilitate, la incluziune: Asociația PRODOCS oferă sprijin pentru copiii din centrele de plasament