GALERIE FOTO // Veneţia, VARIANTA „made in China”
Chinezii au reuşit o nouă performanţă: „clonarea” unui oraş european. Recent, ei au creat o replică a Veneţiei, ce include canale, clădiri de epocă şi picturi renascentiste.
În oraşul Dalian, din nord-estul Chinei, specialiştii au lucrat timp de aproximativ patru ani pentru a recrea o bună porţiune din Veneţia. Aceasta cuprinde o serie de canale ce se întind pe o distanţă totală de peste patru kilometri şi numără peste 200 de clădiri, construite după schiţe ale imobilelor originale.
Potrivit ziarulring.ro, asemănările nu se opresc însă aici. În afară de clădiri, chinezii au creat inclusiv replici ale unor picturi celebre din perioada renascentistă aflate în oraşul italian. Şi, pentru ca atmosfera să fie cât mai apropiată de adevărata Veneţie, au populat oraşul şi cu gondole.
Cei interesaţi, mai ales turiştii, se pot plimba pe canale contra sumei de 13 euro. Pentru a realiza impresionanta replică, autorităţile locale au fost nevoite să plătească aproape 700 de milioane de euro.
Au „furat” un sat austriac
Mica Veneţie nu este însă prima localitate europeană copiată de chinezi. În urmă cu câţiva ani, ei au creat, în apropierea oraşului Guangdong, o copie fidelă a unui sat din Alpii Austrieci, Hallstatt. Totodată, lângă Hangzhou a mai apărut un „mic Paris”, ce include şi o replică a Turnului Eiffel.
Guvernul de la Chișinău, răspuns pentru liderul separatist Krasnoselski: „Moldovagaz” va achiziționa gazul natural și-l va livra în regiunea transnistreană. Tiraspolul insistă ca plata, achiziția și transportarea să fie efectuate de companii terțe
Centralele electrice regenerabile instalate în R. Moldova au atins la finele lunii decembrie 2024 capacitatea-RECORD de 580 MW. Aceste capacități asigură 16,72% din consumul anual al republicii noastre
Locuitorii capitalei care au pavat o bucată de teren destinat spațiilor verzi pentru a-și putea parca mașinile au investit degeaba: Parcarea neautorizată a fost demontată