17:51:09 20.01.2025
Stiri

GALERIE FOTO // Turism la adâncime: Cele mai spectaculoase hoteluri SUBACVATICE

Reportaj 04.11.2015 16:20 Vizualizări2432 Autor: Ziarul National
GALERIE FOTO // Turism la adâncime: Cele mai spectaculoase hoteluri SUBACVATICE sursa: one.ro

Dacă anul aceasta ai decis că te-ai plictisit de veşnicul concediu în Grecia, Turcia sau chiar Croaţia şi îţi doreşti câteva zile de vacanţă într-un loc special, avem noi câteva propuneri pentru tine.

Şi chiar dacă nu te vei simţi chiar ca Mica Sirenă, cu siguranţă, experienţa va fi una de neuitat.

Pentru că am ales cele mai spectaculoase hoteluri subacvatice.

Resorts World, Sentosa, Singapore

Dacă acvariile ţi se par fascinante, atunci acesta este hotelul perfect pentru tine, pentru că nu vei găsi loc mai potrivit de vacanţă: apartamente care se întind pe două etaje, situate pe o latură a unuia dintre cele mai mari şi mai spectaculoase acvarii din lume. La etaj ai piscină privată, care se află deasupra suprafeţei apei acvariului, iar când cobori la nivelul inferior poţi lenevi în jacuzzi în timp ce admiri peştii coloraţi sau poţi sta în pat întrebându-te dacă pisicile acelea de mare atât de drăguţe chiar sunt veninoase.

The Manta Resort, Pemba Island, Zanzibar

Sunt sigur că în ultima vreme ai auzit din ce în ce mai des despre Zanzibar şi, crede-mă pe cuvânt, este un loc unde chiar merită să ajungi. Şi dacă te-ai decis să pleci acolo în vacanţă, adaugă şi The Manta Resort la experineţa ta. Pentru că aici ai, practic, trei tipuri de experineţe într-o singură zonă de cazare. Poţi face plajă pe terasa de pe acoperiş, poţi lua o cină romantică pe platforma de la suprafaţa apei sau poţi efectiv dormi împreună cu peştii. Doar că nu în sensul acela din filmele cu mafioţi. Şi totul pentru o nimica toată: 1 500 de dolari pe noapte. În preţ este inclusă cazarea, regim de masă all inclusive şi toate tratamentele Spa pe care ţi le poţi imagina. Şi asta pentru două persoane. Nu-i aşa că în aceste condiţii preţul nu mai pare atât de mare?

Hilton Conrad Maldive Rangali Island Resort, Rangali Island, Maldive

Folosit pe post de restaurant majoritatea timpului, acest spaţiu senzaţional se poate transforma, la cerere, pentru 815 dolari pe noapte, într-un apartament numai bun pentru două persoane. Cu o panoramă de 180 de grade, care te va face să te simţi ca într-un film de pe National Geographic, la care poţi adăuga şi un răsfăţ culinar pe măsură (caviarul este inclus în preţul camerei), o noapte petrecută aici va fi una pe care nu o vei uita uşor.

Huvafen Fushi, Kaafu, Maldive

Şi să rămânem tot în Maldive, la o proprietate sinonimă cu luxul, care are, pe lângă bungalow-uri cu podele de sticlă, prin care poţi vedea peştii, şi un Spa senzaţional, aflat sub apă. Lime Spa are două camere de tratament situate sub nivelul mării, ceea ce duce relaxarea pe culmi pe care nu le-ai fi putut bănui. Doar imaginează-ţi scena: eşti la masaj, muzica în surdină te-a făcut să nu te mai gândeşti la nimic şi poţi admira şi coralii coloraţi din Oceanul Indian. Nu-i aşa că noţiunea de Rai tocmai a căpătat şi o imagine concretă? Îţi recomand să încerci Lime Light Ritual, în care, pentru 180 de minute, te vei bucura de masaj, relaxare şi răsfăţ culinar de zile mari.

Atlantis the Palm, Dubai, United Arab Emirates

Impresionanta clădire a acestui hotel ascunde un secret absolut fascinant: apartamentele Neptune şi Poseidon, care te vor face să te simţi ca o adevărată regină a miticei Atlantida. Pe lângă luxul de neimaginat al acestor apartamente aflate practic în mijlocul Ambassador Lagoon, în preţul lor este inclus şi un majordom, care va fi la dipoziţia ta permanent, o întâlnire cu delfinii, masaj, sport cu antrenor personal şi prioritate la orice rezervare la restaurant.

Hydropolis, Dubai, United Arab Emirates

Aflat în prezent în construcţie, acest proiect în valoare de 550 de milioane de dolari va fi unul dintre cele mai spectaculoase din lume. Va avea 220 de apartamente, o zonă de suprafaţă unde oaspeţii vor fi întâmpinaţi şi un tunel de sticlă, prin care turiştii vor ajunge în camere, la restaurante, în sălile de spectacol şi în Spa-uri. Complexul va fi la 20 de metri sub apă, în Golful Persic.

Poseidon Undersea Resorts, Fiji

Dacă ţi-ai dorit vreodată ca locul tău de joacă să fie... oceanul, acum ai ocazia să te bucuri de el în Pacificul de Sud. Acest hotel subacvatic uimitor, construit la 12 metri sub apă, îţi va oferi tot luxul unui resort de cinci stele şi încă ceva în plus. Dar, de departe, cel mai tare lucru în acest loc este faptul că ai la dispoziţie propriul tău submarin, Triton pe numele lui, cu ajutorul căruia poţi explora împrejurările. Cum îţi poţi petrece timpul aici? Pe Poseidon Mystery Island, dacă eşti pasionată de aventură, la scuba diving, dacă vrei să fii mai aproape de vieţuitoarele marine, la spa, la restaurant sau la shopping, dacă eşti mai comodă din fire. Ah, şi încă ceva: dacă ţi-ai propus să faci marele pas, aici te şi poţi căsători.

Pentru mai multe poze din toate aceste locuri minunate, intră în galeria foto.





















Sursa: one.ro

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cine credeți că va prelua puterea în R. Moldova, după alegerile parlamentare din 2025?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md