12:09:04 15.12.2024
Stiri

GALERIE FOTO // Mâinile celor „mai iscusiți meșteșugari” din R. Moldova: Maria și Mădălina Manole au brodat manual GLOBURI de Crăciun și au câștigat trofeul în cadrul „INFOINVENT 2023”

Actualitate 04.12.2023 13:27 Vizualizări3612 Autor: Raisa Lozinschi
GALERIE FOTO // Mâinile celor „mai iscusiți meșteșugari” din R. Moldova: Maria și Mădălina Manole au brodat manual GLOBURI de Crăciun și au câștigat trofeul în cadrul „INFOINVENT 2023”
Globuri brodate manual de Maria și Mădălina Manole, apreciate la Expoziția Internațională Specializată „INFOINVENT 2023

În familia Mariei Manole, țesutul, croșetarea și tricotatul au fost transmise cu migală, cu măiestrie și cu sfințenie din mamă în fiică pe parcursul multor generații. Deși îndeletnicirea este tot mai rară, trendurile actuale ne arată că aceasta reprezintă una dintre cele mai prețioase moșteniri.

Maria Manole, director adjunct pentru Instruire și Educație la Colegiul Tehnologic din Chișinău, a ridicat „averea” moștenită de la mama ei la un alt nivel și așa a molipsit-o și pe fiica ei de 16 ani să țină acul și ața în mâini, iar aprecierile nu au întârziat să vină.


Maria Manole și fiica sa, Mădălina. Sursa foto: Facebook

Bucățelele de material rămase de la confecționarea iilor s-au transformat în globuri

După ce profesoara a inventat torbițele eco de dimensiuni reglabile și a câștigat, în anul 2021, Trofeul pentru „Cel mai iscusit meșteșugar” în cadrul Expoziției Internaționale Specializat „INFOINVENT”, organizate de către Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, în acest an a repetat performanța deja pentru o colecție de globuri brodate manual, lucrări pe care le-a realizat împreună cu fiica sa, Mădălina, studentă la un colegiu din capitală.


„Fiind în plină iarnă și dorind să împodobesc pe atunci bradul cu jucării ecologice confecționate manual, am inventat și am confecționat aceste jucării manual din bucățile de material rămase după confecționarea unei bluze și rochii din catifea. Așa au luat naștere primele globuri”, își amintește Maria Manole, de profesie inginer în domeniul textilelor, care activează de 17 ani în calitate de cadru didactic la Colegiul Tehnologic din Chișinău.

Primele globuri au fost atât de apreciate de cei dragi, încât au fost dăruite toate.

„După o lună de muncă, privind la coșurile pline de bucățele de bumbac rămase de la confecționarea unei ii, mi-a venit inspirația să brodez primul fulg pe o bucată de pânză și așa s-a născut primul glob combinat din catifea și broderie manuală cusută în cruciuliță. De această dată, am avut aprecieri și de la colegii de serviciu, prieteni, familie. Fiind în ajun de sărbători și dorind să fac celor apropiați niște cadouri deosebite și cu un impact emoțional desăvârșit, am realizat cutii simbolice cu globuri brodate manual care au fost dăruite în Republica Moldova, România și Italia”, ne povestește Maria Manole.

Mama, mândră că și-a „molipsit” și fiica de arta brodatului

Aprecierile i-au dat aripi și doamna profesoară și-a propus să brodeze mai mult, astfel încât să poată împodobi bradul din casă doar cu globuri confecționate manual. Dar două mâini, obosite după serviciu, reușeau să brodeze prea puțin pentru bradul de doi metri care își aștepta podoabele, așa că mama a reușit să-și motiveze și fiica să se implice.

„Am motivat-o financiar pe fiica mea, Mădălina, și așa am reușit să o învăț această mare artă a acului - brodarea în cruciuliță. A fost greu, dar am reușit. Fiica mea a brodat mult în vara anului 2023, pentru a putea reuși să împodobim în acest an bradul cu globuri tradiționale și ecologice, cusute manual”, afirmă cu mândrie Maria Manole.

Totuși, nu se știe deocamdată dacă în acest an bradul va fi plin cu globuri brodate: „Aprecierea celor apropiați mă face oarecum darnică și de fiecare dată fie le donez, fie le vând, pentru a umple sufletul și casele de bucurie în ajun de sărbători”.

„În fiecare iarnă, de mică, ajutam la țesut prosoape și la croșetat fețe de masă”

Povestea globurilor brodate manual și apreciate la „INFOINVENT 2023” începea demult, în raionul Călărași, acolo unde a copilărit Maria Manole.

„Mama a moștenit de la bunica diverse tehnici manuale de confecționare a pieselor vestimentare populare, de țesere a prosoapelor, covoarelor, fețelor de masă, de croșetare și tricotare. Am avut marea onoare ca în fiecare iarnă, de mică, să ajut lațesut prosoape și țoale, la cusut fețe de masă și la tricotat ciorapi și croșetat fețe de masă, iar prima mea apreciere pentru brodarea în cruciuliță a venit când eram în clasa a șasea, la o olimpiadă în raionul Călărași, când am obținut locul I la disciplina Educația tehnologică, brodând un prosop”, rememorează doamna profesoară.

De atunci, a brodat multe ii pentru copii și maturi, dar a căutat mereu să facă și ceva nou cu această „moștenire” transmisă din generație în generație. Stilul de viață bazat pe produse naturale în toate domeniile a determinat-o să inventeze torbițele și globurile eco, pentru a putea contribui la salvarea planetei, tot mai poluată de la an la an.

Totodată, Maria Manole a creat în acest an și ouă pascale brodate manual cu desene ale „Pomului vieții”, descoperite în izvoare vechi din zona Basarabiei. Decorațiunile pentru masa de Paște au fost și ele apreciate.






„Îmi doresc să plantez în sufletul tinerilor dragostea de păstrare a tradițiilor neamului nostru”

Trofeele „INFOINVENT” o motivează pe Maria Manole să promoveze în continuare tehnicile de brodare tradițională și deja s-a gândit la o nouă invenție – să coase broderiile proprii și pe alte piese vestimentare, cum ar fi îmbrăcămintea sport.

Iar cel mai valoros lucru pe care îl face este că își împarte „moștenirea” obținută de la mama ei cu toți elevii Colegiului Tehnologic, acolo unde predă de 17 ani.

„Îmi doresc mult ca, prin propriul exemplu, să-i învăț și pe tineri arta de a coase în cruciuliță și să plantez în sufletul fiecăruia dragostea de păstrare și promovare a tradițiilor neamului nostru”, afirmă Maria Manole, deținătoarea Trofeului pentru „Cel mai iscusit meșteșugar” din R. Moldova.

Stiri relevante

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md