10:30:59 22.11.2024
Stiri

GALERIE FOTO // „Golanii“ simpatici

Reportaj 01.02.2016 17:21 Vizualizări2471 Autor: Ziarul National
GALERIE FOTO // „Golanii“ simpatici sursa: one.ro


Elsa, Anna şi Olaf sunt celebri pe Instagram, unde apar în ipostaze decadente, care stârnesc hohote de râs.

S-ar putea să nu fie cei mai nebuni câini de pe internet. În definitiv, e plin Facebook-ul de patrupede care fac tot felul de giumbuşlucuri şi lucruri neaşteptate. Dar Elsa, Anna şi Olaf sigur se numără printre cei mai originali şi populari câini care apar pe reţelele de socializare.

Sunt oameni care nu au mai mult de 5 000 de urmăritori, însă aceşti chihuahua (rasă de câini cu origine controversată) au strâns peste 27 000 de urmăritori. Şi asta graţie stâpânei lor, Lisa McPartland, din Liverpool, o englezoaică de 37 de ani, care a făcut un hobby din a posta pe Instagram poze amuzante cu câinii ei.

La început, n-a fost, totuşi, nimic amuzant. Ea a înfiinţat contul când unul dintre animăluţele sale, Elsa, s-a îmbolnăvit de inimă, iar veterinarul i-a spus că s-ar putea să nu supravieţuiască. Atunci şi-a zis Lisa că ar fi bine măcar să rămână cu cât mai multe amintiri cu ei şi a început să-i pozeze.

A fost şocată să vadă cât de repede au devenit virale

„Le făceam nişte poze normale, când am observat într-o zi că Elsa a pus lăbuţa pe ceva şi stătea aşa, ca şi cum îi plăcea să pozeze. Pe urmă am pierdut controlul, am început să-i costumez în toate felurile. Nu ştiu de unde mi-au venit ideile, ei doar stăteau acolo şi pozau perfect, aşa că m-am gândit că e haios pentru toţi”, a povestit ea pentru Daily Mail.


Tânăra postează aproape zilnic imagini cu câinii ei şi spune că în viitor ar încerca să-şi pună animăluţele la treabă, pe post de câini-model, pentru apariţii în reclame, clipuri şi filme.

Lisa, care are doi copii şi este casnică, a înfiinţat contul acum un an şi este încântată de cât de repede a avut succes. Ea mai are un câine, un Staffie pe nume Sampson, pe care l-a fotografiat de câteva ori, dar despre care spune că nu e atât de cooperant şi amuzant precum cei trei chihuahua, obişnuiţi să pozeze printre sticle de alcool şi trabucuri, ca nişte „băieţi de cartier”.

Pentru Lisa, „câinii cocalari” care au înnebunit internetul au fost cea mai bună terapie.„Aceşti câini m-au ajutat să ies dintr-o perioadă neagră din viaţa mea şi îi iubesc enorm, sunt momente când ei nu-s în formă pentru poze şi nu i-aş forţa pentru nimic în lume să facă ceva ce nu vor”, a explicat tânăra.




















sursa: eva.ro


Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md