GALERIE FOTO // Evoluţia costumului de baie timp de un secol
Odată cu apariţia primelor raze de soare din sezonul cald, doamnele şi domnişoarele ies în căutarea costumului de baie ideal. În prezent, magazinele dispun de foarte multe modele diferite, făcând destul de dificilă alegerea unui singur tip. Dacă ne-am întoarce-n timp, oamenii ar fi şocaţi de aspectul costumelor moderne. Timp de un secol, acestea s-au schimbat din toate punctele de vedere, încălcând orice stereotip.
Secolul XIX. Costumul de baie era format dintr-un body, o fustă şi o pălărie. Femeile erau acoperite din cap până-n picioare ca-n oricare altă zi de vară.
Anii 1900. La începutul secolului XX, costumul de baie era alcătuit dintr-o fustă scurtă şi o pereche de pantaloni purtaţi pe dedesubt. În acea perioadă, era considerat un costum foarte provocator.
1910. Actriţa Annette Kellermann a şocat societatea în momentul în care a purtat un costum de baie mulat care-i acoperea corpul. A fost considerată o imagine vulgară, iar pentru acest gest a fost arestată.
1920. Zece ani mai târziu, mâinile şi picioarele descoperite încă nu erau permise însă, au fost create costume de baie care să ofere o lungime potrivită. De asemenea, pălăria era nelipsită.
1930. Acesta a fost anul în care s-au făcut noi experimente în ceea ce priveşte costumul de baie, schimbările începând cu designul, materialele, culorile şi imprimeurile acestuia. Costumele de baie erau confecţionate astfel încât să accentueze pe cât de mult posibil silueta femeilor şi să le evidenţieze formele. Tot în acea perioadă a apărut şi costumul de baie format din două piese.
1940. Designul costumelor de baie din anul 1940 era destul de simplu şi modest, de cele mai multe ori fiind alcătuit dintr-o singură piesă, asemănător unui corset în combinaţie cu o fustă mini.
1950. În anul 1946, designerul Louis Reard a lansat prima colecţie de bikini. La început, oamenii făceau glume pe seama colecţiei, spunând că modelele scot în evidenţă părţile intime ale femeii.
1960. În anul 1962, la apariţia filmului James Bond, Ursula Andress a purtat un costum alb care, mai târziu, a devenit un must have în garderoba feminină.
1970. Poate că evoluţia costumelor de baie s-ar fi oprit aici însă, în anul 1970, designerii au creat un nou model de bikini, şi anume cel tanga.
1980. Şi, pentru că în acea perioadă costumele de baie deveneau tot mai mici, designerii au ales să experimenteze noi stiluri, iar în anul 1980, costumele de baie cu decolteuri adânci erau cele mai căutate.
1990. Bineînţeles, minunata imagine a protagoniştilor serialului Baywatch era extrem de populară. Cine nu-şi aminteşte de Pamela Anderson purtând acel costum de baie întreg, roşu?! Ei bine, în acea perioadă, trendul costumelor sporty chic a luat amploare.
În prezent. Ei bine, în ziua de astăzi, fashionistele au de unde alege, mai ales că imaginaţia designerilor nu are limite. Femeile sunt libere să aleagă dacă vor să adopte un aspect modest sau unul super sexy, iar alegerea unui model unic, care să te reprezinte, este tot ce contează.
Galerie foto:
Sursa: one.ro
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”