GALERIE FOTO // Este considerat cel mai frumos sat! Casele sunt decorate, în întregime, de femei
Un sat mic, vechi, este cu siguranţă una dintre atracţiile turistice de top, datorită căsuţelor sale din lemn, vopsite în cele mai vesele şi încântătoare culori.
Îmbodobirea caselor, a gardurilor şi a hambarelor din satul Zalipie, din sud-estul Poloniei, este o tradiţie locală, care a început în urma cu mai bine de un secol, când fiecare femeie din sat a început să-şi picteze casa cu diverse motive florale, pentru a acoperi diferitele defecte ale pereţilor.
În acea perioadă, femeile nu aveau un echipament de vopsit bine pus la punct. Practic, îşi făceau singure pensulele, folosindu-se de firele de păr smulse din cozile vacilor sau ale altor animale pe care le aveau în ogradă. Cât priveşte vopseaua, femeile foloseau grăsimea rămasă după ce preparau un fel de mâncare asemănătoare cu gustoşii noştri colţunaşi.
Acest obicei unic este transmis de la o generaţie la alta. În fiecare an, tradiţia este respectată de fiecare persoană de sex feminin din sat. An de an, după festivităţile organizate cu ocazia Corpus Christi, fermecătoarele desene sunt repictate şi readuse la viaţă.
În timp, femeile din Zalipie şi-au reinventat desenele, găsind inspiraţie în natură şi folclorul local. Se spune că una dintre localnice, Felicja Curylowa (1904 - 1974), a devenit complet absorbită de această tradiţie şi a decorat fiecare suprafaţă disponibilă din cabana ei cu trei dormitoare. După moartea ei, frumoasa căsuţă a fost transformată într-un muzeu, care reprezinta un important şi popular obiectiv turistic.
Sursă: one.ro
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni