GALERIE FOTO // Elevii Liceului Teoretic „Orizont”, filiala Buiucani, în rol de Moș Nicolae pentru copiii din Vorniceni, raionul Strășeni. Camionul cu DARURI a ajuns la destinație
Administrația Liceului Teoretic „Orizont”, filiala Buiucani, alături de profesori, părinți și de elevi, au mers astăzi în satul Vorniceni, raionul Strășeni, pentru a împărți daruri și bucurie, în cadrul campaniei caritabile „Suntem alături!”.
Timp de câteva zile, elevii instituției conduse de directorul Karagöz Ali Rıza au colectat hăinuțe, încălțăminte, rechizite, produse alimentare și jucării pentru copii sărmani din Vorniceni.
Elevii au avut grijă să încarce toate darurile de la Moș Niculae într-un camion sosit în curtea Liceului Teoretic „Orizont”, iar mai apoi acestea au fost duse la destinație de către directorul Karagöz Ali Rıza și adjunctul său, Valentina Bujor.
Grație gestului elevilor de la „Orizont”, copiii din Vorniceni din familii nevoiașe vor avea sărbători de iarnă mult mai liniștite.
FOTO // Reprezentanții Chișinăului au pătruns, în premieră, în fieful opac al regimului separatist de la Tiraspol. Krasnoselski a fost nevoit să accepte inspectarea obiectivelor industrial-energetice, dar și fermele de crypto
DEZVĂLUIRI // Igor Dodon și Ion Chicu, beneficiari ai unui proiect finanțat de USAID: „Au rupt, probabil, ceva bănet băieții....”; „Pretenții nu erau”
OFICIAL // Salonul de frumusețe în care a murit femeia de 35 de ani NU deținea autorizație pentru prestarea serviciilor de tratament și înfrumusețare a corpului uman prin metode invazive. Controale la toate cabinetele cosmetologice din R. Moldova