GALERIE FOTO // Cum arată primul hotel din România care acceptă plata cu Bitcoin
Transalpina este cea mai spectaculoasă, mai frumoasă şi mai înaltă şosea din România, ajungând în Pasul Urdelor la o altitudine de 2145 m. Supranumită şi Drumul Regelui, Transalpina este şoseaua care ne poartă printre nori de aproape 2000 de ani, străbătând cinci judeţe: Alba, Sibiu, Hunedoara, Vâlcea şi Gorj. Şoseaua traversează Munţii Parâng de la Nord la Sud, este paralelă cu Valea Oltului şi Valea Jiului, fiind situată de altfel între acestea, şi leagă localitatea Sebeş din judeţul Alba de localitatea Novaci din judeţul Gorj.
Transalpina găzduieşte nenumărate obiective turistice de poveste, precum: Peştera şi Mănăstirea Polovragi (situate la 15 km de Novaci, în Munţii Căpăţâna), Peştera Muierilor (prima peşteră electrificată din România), Rânca (cea mai populară staţiune turistică de la Transalpina, aflată la o altitudine de 1600 m, la poalele Vârfului Păpuşa), Lacul Gâlcescu (cel mai mare lac glaciar din Munţii Parâng, la o altitudine de 1925 m), Iezerul Muntinului, Lacul Oașa (panorame spectaculoase) şi, nu în ultimul rând, Valea Frumoasei.
Fiind vizitată anual de către mii de turişti din România şi din străinătate, locurile de cazare şi restaurantele se regăsesc, totuşi, într-un număr destul de restrâns. Unul dintre puţinele hoteluri de pe Transalpina este Hotelul Popasul Regelui Transalpina, hotel de trei stele cu o capacitate de 50 de locuri şi un restaurant cu capacitate de 160 de locuri, plus terasa de 100 de locuri care încântă în fiecare vară turiştii cu preparate gustoase, aer curat şi o privelişte impresionantă, fiind situată la nici 50 de metri de Lacul Bistra. În imediata apropiere (50 m) se află renumita Stână a lu' Ion, căutată de foarte mulţi turişti dornici de a gusta preparatele tradiţionale româneşti.
Primul hotel din România care acceptă Bitcoin
Recent, Popasul Regelui a introdus posibilitatea de a achita serviciile de cazare şi masă prin celebra criptomonedă Bitcoin. Astfel, Hotelul Popasul Regelui este prima unitate de cazare din România care acceptă această modalitate de plată din ce în ce mai folosită de români.
Bitcoin este un sistem de plată electronică descentralizat, independent de orice sistem bancar şi, totodată, o monedă digitală (criptomonedă), creată în 2009 de o persoană sau un grup de persoane care au rămas în anonimat până la ora actuală. La sfârşitul anului 2015, la nivel internaţional, numărul comercianţilor care acceptă plată prin Bitcoin a depăşit 100.000.
Printre serviciile care au adoptat revoluţionarul sistem de plată se numără comerţul online, hotelurile, barurile, restaurantele, serviciile web şi tech, site-urile de jocuri de noroc, de pariuri sportive, agenţiile de publicitate etc., însă acest trend tinde să cuprindă tot mai multe website-uri şi magazine fizice în Europa şi Statele Unite.
„Am înţeles mereu că oamenii au libertatea de a alege şi că, mai mult de atât, au nevoie de opţiuni din care pot alege ce este mai reprezentativ pentru ei. Dacă în trecut o plată se putea efectua numai numerar, mai apoi a apărut şi opţiunea de plată folosind cardul bancar, iar astăzi tot mai multă lume îşi doreşte să poată achita un serviciu şi prin Bitcoin. Am fost surprins de numărul tot mai mare al solicitărilor de acest gen, venite în special prin intermediul site-ului nostru, în special din partea turiştilor din afara ţării. Am decis că, începând din acest sezon, toţi turiştii să se poată bucura de frumuseţile Transalpinei şi să poată achita serviciile oferite de noi şi prin Bitcoin” a declarat Traian Cornea, manager al Hotelului Popasul Regelui Transalpina.
Şoseaua Transalpina se va deschide pentru turişti la data de 31 mai 2018, însă reprezentanţii Secţiei Drumuri Naţionale Târgu Jiu au anunţat că vor trimite utilaje până dincolo de staţiunea Rânca pentru a vedea care este situaţia stratului de zăpadă. Dacă totul este în regulă, drumul printre nori va putea fi redeschis mai repede, însă totul va depinde de condiţiile meteo din următoarea lună.
Sursa: one.ro
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova