GALERIE FOTO // Cum arată cea mai frumoasă potecă de munte din România
România are atâtea locuri fascinante pe care le poţi descoperi împreună cu familia.
Este şi cazul potecii celor 12 Apostoli, unul dintre cele mai frumoase drumuri de munte din România.
Poteca celor 12 Apostoli leagă satul Gura Haitii de Rezervaţia Naturală 12 Apostoli, trecând prin Poiana Negrii şi pe la schitul 12 Apostoli. A fost inclusă în topul celor mai frumoase șapte poteci din România şi este un traseu tematic – adică un traseu de pe care turiştii se întorc cu informaţii noi, practic cu o lecţie.
Pe poteca celor 12 Apostoli, călătorul se întâlneşte cu o serie de figuri misterioase, pe care nimeni nu ştie daca le-a săpat în piatră natura sau un neam demult dispărut. Specialiştii le descriu drept roci eruptive cu figuri zoomorfe şi antropomorfe.
Ei spun că „Moșul”, „Dragonii” sau „Poarta Harlei” au apărut în urma acţiunii vântului, apelor şi zăpezilor. Oamenii din partea locului sugerează însă că „Templul Uriaşilor”, cum a fost botezată această adunare de statui, ar fi fost de fapt făcut de mâna omului.
Nu-i de mirare că „Moşul”, cea mai faimoasă dintre sculpturile de pe Poteca celor 12 Apostoli, un uriaş cu trei feţe, este considerat un demn rival al Sfinxului din Bucegi.
Sursa: one.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2