06:33:14 23.11.2024
Stiri

Găgăuzii au ALES: Candidatul Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, noul BAȘCAN al UTA Găgăuzia. Omul sprijinit de Dodon și Partidul Socialiștilor a PIERDUT cu o diferență de peste 2 000 de voturi

Actualitate 15.05.2023 07:26 Vizualizări1556 Autor: Ziarul National
Găgăuzii au ALES: Candidatul Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, noul BAȘCAN al UTA Găgăuzia. Omul sprijinit de Dodon și Partidul Socialiștilor a PIERDUT cu o diferență de peste 2 000 de voturi


Candidatul Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, a câștigat turul II al alegerilor pentru funcția de bașcan al Găgăuziei, potrivit datelor preliminare ale Consiliului Electoral Central din UTA Găgăuzia.

Potrivit autorității electorale de la Comrat, Evghenia Guțul ar fi acumulat 27 376 de voturi, iar Grigori Uzun, candidatul susținut de Igor Dodon – 24 913 voturi. În așa fel, dacă alegerile vor fi validate, atunci candidatul Partidului „Șor”, Evghenia Guțul, va prelua funcția de bașcan de la Irina Vlah.

Rata de participare la turul II a fost de 54,46%. La vot au ieșit circa 47,9 mii de alegători pe listele de bază și 5 477 de alegători pe listele suplimentare.

Amintim că organele de drept au efectuat pe 7 mai și 13 mai acțiuni de urmărire penală în cadrul unui dosar privind coruperea alegătorilor de către reprezentanții Partidului „Șor" în vederea determinării acestora de a vota candidatul formațiunii la funcția de bașcan al Găgăuziei.

Citește și:
Imagini VIDEO și interceptări în dosarul privid coruperea alegătorilor din Găgăuzia de către reprezentanții Partiduluii „Șor”: Cum funcționa SCHEMA. Formațiunea a venit cu o REPLICĂ: „Înregistrările sunt trucate”

Potrivit materialelor acumulate și rezultatelor investigațiilor operate pe caz, s-a constatat că, în perioada martie – prezent, concurentul electoral vizat, precum și grupul său de inițiativă ar fi acceptat cu bună știință mijloace financiare din partea unui grup criminal organizat, care ar fi fost utilizate pentru remunerarea ilicită a activiștilor implicați în campania electorală de alegere a bașcanului UTA Găgăuzia, precum și pentru determinarea alegătorilor să voteze pentru candidatul formațiunii. Din probatoriul administrat, s-a stabilit că, pentru determinarea unui număr de 30 de alegători de a vota candidatura partidului ȘOR, fiecare activist era remunerat cu 15 000 de lei.

Citește și: Membrii CEC din Găgăuzia ar putea fi cercetați PENAL, după ce au SABOTAT ședința în care urma să fie examinată sesizarea Poliției cu privire la coruperea alegătorilor de către reprezentanții Partidului „Șor”

Poliția a sesizat ulterior Consiliul Electoral Central din UTA Găgăuzia, însă membrii acestuia au boicotat ședința în cadrul căreia urmau să decidă dacă Evghenia Guțul este exclusă său rămâne în cursa electorală

Stiri relevante

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
22.11.2024 09:09 Nicolae Negru Nicolae Negru // Război și Pace, Stra...

18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md