Funcţionar cercetat penal pentru că a vrut să-l scape pe un tânăr de armată


Un angajat al Centrului Militar din Floreşti a fost reţinut de ofiţerii Centrului Național Anticorupție (CAN), fiind suspectat de corupere pasivă.
Mai concret, acesta ar fi cerut 7 500 de lei de la un tânăr pentru a amâna încorporarea acestuia în Forţele Armate.
Astăzi, acesta a fost reținut în flagrant delict, imediat după primirea banilor.
Pe moment, acesta este reținut pentru 72 de ore.
Pe numele acestuia a fost deschis un dosar penal pentru corupere pasivă, iar dacă va fi găsit vinovat funcţionarul riscă până la zece ani de închisoare.
La sfârşitul lunii februarie, un caz similar a avut loc în raionul Șoldănești, când ofițerii CNA l-au reținut în flagrant pe un angajat al Centrului Militar din Şoldăneşti.













































































