FOTO // Zeci de supraviețuitori de la Auschwitz și lideri ai Europei, în lagărul nazist al morţii pentru a denunţa antisemitismul: R. Moldova, reprezentată de președinta Maia Sandu
O mână de supravieţuitori de la Auschwitz s-au întors luni, 27 ianuarie, în lagărul nazist al morţii şi denunţă „ascensiunea uriaşă” a antisemitismului, cu ocazia marcării a 80 de ani de la eliberarea acestui simbol al Holocaustului, în care au fost ucişi şase milioane de evrei europeni, relatează AFP.
Auschwitz era cel mai mare lagăr de exterminare construit de către Germania nazistă. Un milion de evrei şi peste 100 000 de neevrei au fost ucişi în el din 1940 şi până în 1945.
Aproximativ 50 de supravieţuitori s-au aflat luni în faţa intrării în lagărul Auschwitz-Birkenau, alături de regele Charles al III-lea, preşedintele francez Emmanuel Macron şi zeci de alţi lideri, inclusiv președinta Maia Sandu și liderul ucrainean Volodimir Zelenski.
Au luat cuvântul supravieţuitorii Marian Turski, Tova Friedman, Leon Weintraub şi Janina Iwanska.
„Asistăm azi la o acesniune uriaşă a antisemitismului, or exact antisemitismul a condus la Holocaust”, a avertizat Marian Turski, în vârstă de 98 de ani, deschizând ceremonia, în faţa unuia dintre vagoanele de vite folosite la transportarea victimelor către Auschwitz.
„La Auschwitz-Birkenau, am simțit povara istoriei și datoria noastră față de viitor. Am pășit într-un loc unde peste un milion de vieți au fost curmate din cauza urii și a lipsei de umanitate. La 80 de ani de la eliberarea acestui lagăr al groazei, să nu permitem ca aceste lucruri cumplite să fie uitate sau negate. Să promovăm toleranța, respectul și grija pentru cei din jur. Să construim o lume mai bună, unde ura nu are loc. Astăzi, mai mult ca niciodată, trebuie să fim uniți împotriva urii și să lucrăm pentru pace. Asta e moștenirea pe care trebuie să o lăsăm generațiilor viitoare”, a transmis Maia Sandu.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care s-a aflat între liderii prezenţi la ceremonie, a declarat într-un comunicat că lumea trebuie să se unească „pentru a împidica răul să câştige”, transmite news.ro.
Lagărul a fost înfiinţat în 1940 în barăcile de la Oswiecim, în sudul Poloniei ocupate, al cărui nume a fost germanizat în Auschwitz de către nazişti. Primii 728 de deţinuţi politici polonezi au ajuns la 14 iunie în acel an.
De la 21 şi până la 26 ianuarie 1945, germanii au aruncat în aer camerele de gazare şi cuptoarele crematoriilor de la Birkenau şi s-au retras.
La 27 ianuarie, trupele sovietice soseau şi găseau 7 000 de supravieţuitori.
Ziua eliberării lagărului a fost proclamată de ONU Ziua Comemorării Holocaustului.
Foto: Igor Zaharov, Facebook
DOC // Președinta Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova la cinci persoane născute în Federația Rusă. Alte 240 de persoane au renunțat la cetățenia R. Moldova
VUDEO // Florin Piersic a împlinit 89 de ani. Cu soția de mână, sprijinit în baston, s-a bucurat când i s-au făcut urări frumoase
Două persoane, ucise în accidente rutiere, produse noaptea trecută