FOTO, VIDEO // Scandal de proporții în Rusia. FSB și Ministerul Apărării de la al Rusiei ar vinde DROGURI soldaților ruși din Ucraina. Cei care au DECONSPIRAT această schemă susțin că urmează să fie lichidați de trupele „spetsnaz” trimise de Moscova
Coordonatorul proiectului jurnalistic rusesc independent Gulagu.net a făcut public un caz de corupție la nivel înalt cu un final kafkian.
Jurnalistul Vladimir Osechkin, șeful publicației online Gulagu.net, a relatat pe 18 ianuarie pe canalul de Telegram că "soldații PMC Wagner încadrați în Regimentul 331 Parașutiști de Gardă al Ministerului rus al Apărării, au transmis un mesaj video în care declară că în viitorul apropiat vor fi asaltați de SOBR și de forțele speciale ale Ministerului Apărării (n.r. - trupele Spetsnaz) din cauza operațiunii speciale pe care au efectuat-o pentru reținerea unor traficanți de droguri".
Mercenarii Wagner au descoperit o rețea uriașă, care se ocupa cu vinderea de droguri către soldații ruși din Ucraina, coordonată la nivel înalt de la Moscova, de Ministerul Apărării și FSB. „Mercenarii au prins un traficant, l-au pus să-i conducă la dealer și tot mai departe în sus pe lanțul de comandă”, relatează Osechkin.
Regimentul 331 este detașat în regiunea ocupată Lugansk, iar mercenarii s-au gândit să reclame infracțiunea către ofițerii FSB de la centru, neavând încredere în forțele de ordine locale. S-au trezit, în schimb, cu acuzații de răpire și cu o țintă pusă pe ei.
"Unul dintre militari a fost observat consumând droguri, iar comandanții unității au decis să-și conducă singuri propria „investigație”. Foștii prizonieri, care au experimentat ei înșiși arbitrariul agenților și al forțelor speciale în captivitatea din Rusia, credeau că, din moment ce aveau arme în mână și o uniformă militară și chiar un fel de putere, atunci ei înșiși ar putea opri traficul de droguri. Au efectuat percheziții, rețineri, interogatorii și confruntări. Ce a ieșit din asta mi-a amintit de un film de acțiune prost", scrie Vladimir Osechkin.
„Lucrul amuzant este că lucrurile au început să meargă prost cu adevărat când mercenarii Wagner au luat legătura cu un contact de la FSB Moscova, crezând cu naivitate că FSB va prelua cazul traficului de droguri. Ca răspuns, au fost trimise forțe speciale pentru a-i elimina", scrie pe Twitter analistul Igor Șușko, un alt specialist în războiul din Ucraina care a urmărit cazul.
În cauză, și anchetatorii militari au deschis un dosar penal pentru tâlhărie, răpire și chiar crimă. Forțele de securitate au asaltat baza foștilor wagneriți, iar conducerea Ministerului Afacerilor Interne și conducerea anchetei militare i-au contactat pe comandanții regimentului 331 cu scopul de a-și elibera „colegul”, pe Makartsev.
În urma negocierilor, traficanții de droguri reținuți au fost predați conducerii OSB al Ministerului Afacerilor Interne, iar mercenarii militari care au efectuat „detenția” au fost aduși spre audieri la comisia de anchetă, unde doi dintre ei au fost reținuți pentru răpire și tâlhărie.
Rudele traficanților de droguri susțin că, în urma perchezițiilor ilegale, wagneriții au furat peste 500.000 de ruble și aur. La rândul lor, „Wagneriții” și-au dat seama că vor continua să fie reținuți și ne-au trimis filmulețe și materiale la Gulagu.net. Ei bine, cu siguranță nu vom ascunde această mizerie și fărădelege și vom publica aceste materiale astfel încât, pe de o parte, traficanții de droguri să fie de fapt expuși, iar pe de altă parte, „parașutiștii wagnerieni” care au folosit violența și armele să fie trași la răspundere pentru acțiunile și faptele lor.
Puteți râde de mizeria asta mult timp, dar este timpul să tragem și niște concluzii. Forțele Armate Ruse nu au adus nicio „lume rusească” în Ucraina, comit acolo crime militare și alte crime, iar rușii nu au niciun drept moral de a rămâne în teritoriile ocupate", concluzionează Osechkin.
România a livrat în R. Moldova o cantitate-RECORD de gaze, aproape de capacitatea maximă a conductei Iași - Ungheni - Chișinău. Electricitatea din România a acoperit vineri 75% din consumul republicii noastre
Vicepremierul Mihai Popșoi, întrevedere la Kiev cu Volodimir Zelenski: ,,Ucraina apără valorile noastre comune și protejează R. Moldova de urgia Kremlinului”
Lovitură pentru Putin din partea lui Zelenski: Armata Ucrainei are un AVANTAJ neașteptat, cu 50% mai puternic decât Rusia