20:19:46 19.04.2025
Stiri

FOTO // Vama Leușeni are, în sfârșit, VECEURI DECENTE: Noile blocuri sanitare, date în exploatare

Social 10.01.2019 10:19 Vizualizări4082
FOTO // Vama Leușeni are, în sfârșit, VECEURI DECENTE: Noile blocuri sanitare, date în exploatare

„Rușinea” care marca cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei moldo-române va rămâne o amintire urâtă.

Două blocul sanitare noi, la intrarea și ieșirea din R. Moldova, au fost date ieri în exploatare la Postul vamal Leușeni.



Noile blocuri sanitare au fost construite timp de câteva luni de la zero și au costat Serviciul Vamal, potrivit contractului încheiat cu firma „KVM Cons” în septembrie 2018, peste 1,76 de milioane de lei.

Pe sensul de ieșire din R. Moldova, noul veceu este situat vizavi de cel vechi, lângă fosta cafenea din Vama Leușeni. Celălalt, de la intrarea în R. Moldova, se află lângă unul dintre magazinele „duty free”.

Gresia, lavoarele și vasele de toaletă sunt noi, fiind amenajat și un compartiment special pentru persoanele cu necesități speciale și rampe de acces. De asemenea, acestea sunt dotate cu calorifere și boilere, deservirea fiind gratuită.





Șefa Serviciului de presă de la Serviciul Vamal, Cristina Rău, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL că, în această săptămână, mai urmează a fi date în exploatare și blocurile sanitare de la Postul vamal Giurgiulești.

Potrivit contractului semnat de autoritate cu aceeași firmă, noile veceuri de la Giurgiulești au costat aproape un milion de lei.



Potrivit Cristinei Rău, proiectul privind construcția și reabilitarea blocurilor sanitare la posturile vamale la frontiera Republicii Moldova prevede modernizarea a 23 de astfel de obiective în total. Până acum au fost date în exploatare șase blocuri sanitare, inclusiv la Lipcani, Cahul, Costești, restul urmând a fi reabilitate la frontiera moldo-ucraineană.

Costul total al acestui proiect, lansat în anul trecut, este de 5,9 milioane de lei.



Autor:
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte