FOTO // Târgul de Crăciun de la Taraclia, organizat la inițiativa Partidului „ȘOR”, s-a încheiat cu o sărbătoare de zile mari
Târgul de Crăciun din orașul Taraclia, cel mai mare din sudul republicii, și-a luat „La revedere” de la vizitatorii săi, în cadrul unui program de zile mari cu animatori, show-uri și un spectacol de excepție cu unul din cele mai îndrăgite formații muzicale – „Sunstroke Project”.
Evenimentul, organizat de primarul localității din partea Partidului „ȘOR”, Veaceslav Lupov, cu sprijinul formațiunii, a adunat peste 5.000 de vizitatori nu doar din Taraclia, dar și toată regiunea de sud. Oamenii au fost atrași de programul de excepție care a inclus parada păpușilor gigantice, spectacole cu animatori pentru copii , jocuri, master-class-uri, inclusiv tatuaje pe față pentru cei mici, se arată într-un comunicat de presă al partidului lui Ilan Șor.
Cu un mesaj a venit și liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor. „Dragi prieteni, suntem abia la început. Vă promit că fiecare târg pe care îl vom organiza în viitor la Taraclia unul mai frumos decât altul. Ne așteaptă în continuare lucruri mărețe, proiecte grandioase de infrastructură în orașul Taraclia”, a declarat acesta într-o intervenție live în cadrul evenimentului.
După transmiterea mesajelor de salut din partea primarului Veaceslav Lupov și a lui Ilan Șor, aclamați de mulțime, a avut loc și un concert deosebit la Taraclia, cu participarea cunoscutei formații „Sunstroke Project” și a lui Dj Slav+Mc Speace.
Târgul de Crăciun din Taraclia, organizat în premieră în această localitate de o asemenea anvergură, la 22 decembrie 2019, a fost un proiect al Partidului „ȘOR” și al primarului ales din partea acestei formațiuni, Veaceslav Lupov, după modelul celui de la „OrheiLand”. Chiar din primele zile, acesta a devenit principala atracție a sărbătorilor din această iarnă în regiunea de sud a țării, informează sursa citată.
„În pofida temperaturilor înalte din acest sezon, la Taraclia, vizitatorii Târgului de Crăciun au avut parte de o atmosferă de iarnă adevărată, cu fulgi, miros de vin fiert și de bucate delicioase ale bucătăriei tradiționale bulgărești. Târgul a oferit o diversitate de atracții și, în spiritul evenimentelor organizate de Partidul ȘOR, toate au fost gratuite: tobogane de iarnă și patinoar, caruseluri pentru copii și spectacolele cu animatori”, se mai arată în comunicatul de presă al Partidului „ȘOR”.
Președintele Parlamentului, Igor Grosu: „Gazprom” furnizează minciuni în loc de gaz
Moldovenii care muncesc în Franța ar putea beneficia de pensii și alte prestații sociale: Negocieri între autoritățile de la Chișinău și Paris
Polița „Cartea Verde” se ieftinește, dar prețurile vor fi diferite la companiile de asigurări