FOTO // Primele imagini cu palatul pentru care Cristiano Ronaldo a renunțat la Apartamentul Regal de 300.000€ pe lună
Cristiano Ronaldo este tratat regește în Arabia Saudită, noua lui casă după transferul la Al-Nassr.
La sosirea în Riyadh, fotbalistul a primit Apartamentul Regal, compus din 17 camere dispuse pe două etaje ale hotelului de lux Four Seasons. Însă, CR7 nu a locuit decât două luni în complexul care costa 300.000 de euro pe lună.
Așa cum s-a aflat deja de câteva zile, Ronaldo și-a luat partenera, Georgina Rodriguez, și cei cinci copii, și s-a mutat într-un palat din cartierul exclusivist Al-Muhammadiyah.
Acolo, Ronaldo și-a ales o casă estimată la 14 milioane de euro. Recent, în presa arabă au apărut primele imagini cu locația care arată spectaculos și cuprinde opt dormitoare, un bazin olimpic, dar și "piesa de rezistență", un living cu fântână arteziană interioară.
Pentru cele două luni petrecute în Apartamentul Regal, Ronaldo ar fi trebuit să plătească nu mai puțin de 600.000 de euro, însă saudiții nu l-au lăsat să scoată niciun ban din buzunar.
Suma pare exorbitantă, însă imaginile din galeria FOTO de mai jos justifică prețul atât de mare, întrucât Ronaldo beneficia de toate condițiile la hotelul de cinci stele din Riyadh.
Cutremur puternic în Tibet: 95 de morţi şi 130 de răniţi
Incendiu la Bălți: Salvatorii au găsit în interiorul încăperii cuprinse de flăcări patru persoane inconștiente, iar un bărbat a murit
Chișinăul ripostează cu argumente la falsurile promovate de Moscova și Tiraspolul: „Chișinăul n-a sistat livrarea gazului către regiunea transnistreană și nici n-a anulat contractul cu Gazprom, care e valabil până în septembrie 2026”