FOTO // Poșta Moldovei a pus în circulație plicul poștal cu timbru fix „General-maior Grigore Baștan (1922 - 1983): Primul general parașutist din Armata Română s-a născut la Coșcodeni, în Basarabia
Poșta Moldovei a lansat plicul duminică, pe 22 mai, poștal cu timbru fix „General maior Grigore Baștan (1922-1983)”.
Ceremonia oficială de punere în circulație a plicului a avut loc în comuna Coșcodeni, raionul Sângerei, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la nașterea generalului român, anunță Am,basada României la Chișinău.
La eveniment au participat și reprezentanții Biroului Atașatului Apărării al Ambasadei României la Chișinău, ai Ministerului Apărării al Republicii Moldova, autorități locale, reprezentanți ai Fundației „General Grigore Baștan”, personalități marcante ale localității.
Cu acest prilej a fost oficiat un ceremonial militar-religios și au fost depuse flori la placa comemorativă a generalului Grigore Baștan.
Menționăm că, în anul 2019, în localitatea Coșcodeni, unde s-a născut ofițerul român, a fost inaugurată o placă comemorativă a generalului-maior Grigore Baștan, iar acesta a fost declarat Cetățean de Onoare post-mortem al comunei.
Generalului-maior Grigore Baștan a făcut parte din prima companie de parașutiști militari din Armata Română, subunitate înființată la 10 iunie 1941, iar în anul 1944 a participat la luptele din nordul Bucureștiului.
În anul 1950 și-a adus o contribuție esențială la reînființarea primului batalion de parașutiști și a avut un aport valoros la dezvoltarea pe noi baze a acestei specialități militare, în pregătirea a mii de parașutiști militari.
A avut preocupări în dezvoltarea materialelor de desant, iar spiritul său de inventator și inovator a dus la realizări notabile, inclusiv prin realizarea completului de parașute BG-7M (principală) și BG-3m (de rezervă), folosite pe o perioadă îndelungată în Armata României.
La 20 august 1970, a stabilit un record național la saltul cu parașuta, executând un salt din aeronavă de la înălțimea de 10 000 m cu o cădere liberă de 7 000 m.
În anul 1971 a devenit primul general parașutist din Armata Română și a condus parașutismul militar românesc până la trecerea în rezervă, în anul 1979.
Alegărorii din R. Moldova cu cetățenie română au ieșit în număr mare să aleagă PREȘEDINTELE României. Peste 80 000 de persoane au votat la cele 59 de secții de votare din R. Moldova
Un rabin cu cetățenia R. Moldova, ucis în Emiratele Arabe Unite. Tel Avivul promite răzbunare, iar Chișinăul monitorizează situația
Alegeri prezidențiale în România: Număr-record al cetățenilor români din R. Moldova care au mers la urne pentru a alege președintele tuturor românilor