FOTO // Pieptănați și parfumați: Președintele Dodon, vizită la „Scufița Roșie”, unde a fost întâmpinat cu un PROGRAM ARTISTIC
Președintele Igor Dodon a vizitat astăzi grădinița-creșă „Scufița Roșie” din satul Doroțcaia, Dubăsari. Șeful statului a fost întâmpinat cu pâine și sare, iar copiii îmbrăcați în haine naționale i-au pregătit un program artistic.
Potrivit șefului statului, instituția preșcolară activează din anul 1968 și are o capacitate de 115 copii. Totuși, grădinița este frecventată de circa 150 de copii.
„Dat fiind că grădinița nu dispune de locuri suplimentare pentru copii, administrația a solicitat sprijinul instituției prezidențiale în construcția unei anexe pentru a satisface cererile a circa 60 de părinți, care doresc să-și înscrie copiii la această creșă. Am dat asigurări că voi depune toate eforturile necesare și voi antrena toate structurile responsabile pentru a soluționa această problemă și a demara construcția anexei deja în anul curent”, a dat asigurări Dodon.
Oficialul a făcut poze cu copiii, iar ulterior le-a plasat pe pagina sa de Facebook.
De asemenea, Igor Dodon a mers să vadă și un teren pe care urmează să fie edificat un complex sportiv multifuncțional, care face parte din programul național de reabilitare a infrastructurii sportive în localitățile din țară. „Acest proiect este inițiat de primăria Doroțcaia în comun cu Federația Moldovenească de Fotbal și va include un teren artificial de minifotbal, teren de baschet și volei integrat, instalații pentru fitness, terenuri de joacă pentru copii”, a mai adăugat sursa citată.
Menționăm că, recent, pe rețelele de socializare era intens distribuit și criticat un mesaj al unei educatoare din Chișinău, adresat părinților, care îi ruga să-și pieptene, să-și aranjeze și să-și îmbrace frumos copiii, pentru că în vizita la grădiniță urma să vină președintele Igor Dodon.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”