FOTO // Pianul din copac: Proiectul Primăriei Chișinău de pe strada pietonală, criticat de chișinăueni. „Ați crezut că „pianul” din plitkă cu „imprimeuri” de guri de canalizare sunt vârful kitchului? Lasă că vă vine „pomu' viețîi” în capăt”
Primăria Chișinău se laudă cu o nouă găselniță pentru a „înfrumuseța” strada pietonală Eugen Doga din Chișinău, după ce în zonă au fost „așternute” clapele unui pian cât pietonala.
Mai exact, autoritățile capitalei au dat comandă ca, la finalul străzii, să fie amenajat „brandul Republicii Moldova - Pomul Vieții”.
„Elementul ce reprezintă republica noastră unește pietonala Eugen Doga și clapele pianului cu covorul tradițional în pavaj de pe aleea din bd. Grigore Vieru. Lucrările sunt pe ultima sută de metri”, anunță pompos Primăria Chișinău.
Internauții, însă, nu au fost încântați de ideea primarului Ion Ceban: „Doamne ferește ce pestriț... parcă e un bâlci. Cu acordul cui a fost făcută această coloratură lipsită de gust în centrul orașului?!”, „Și la noi în cartier ar trebui un pom al vieții să-l facă pe străzi, deoarece cartierul nostru e uitat de primărie, e ca după război, își aduc aminte de noi numai când se apropie alegerile și promisiunile” sau „Trotuarminator 3” sunt doar câteva dintre reacțiile de pe pagina de Facebook a Primăriei Chișinău.
„Eu vă spun serios - orașul ăsta e condus în continuare de Dorin Chirtoacă! Altă explicație al acestui doamneferește care ar putea fi? Nu cred că este posibil să fie doi primari la rând atât de atașați față de kitch și urât! Eu cred că Ceban se ocupă de partid, de PR pe Facebook, se ceartă cu Guvernul, iar în timpul ăsta Dorin Chirtoacă continuă să conducă pe ascuns orașul. Ați crezut că „pianul” din plitkă (gresie - n.r.)cu „imprimeuri” de guri de canalizare sunt vârful kitchului? Lasă că vă vine „pomu' viețîi” în capăt. De ce nu ar arăta unica zonă pietonală din oraș ca o prispă de la sărai? Așa cu țoale peticite de diferite culori și uzoare puse unul lângă altul”, a comentat și activistul civic Valeriu Pașa.
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”