FOTO // Opere de artă pe femeile ÎNSĂRCINATE
O femeie din Anglia transformă burtica unei femei însărcinate într-o adevărată operă de artă.
În opinia ei, sarcina este una dintre cele mai importante momente din viata unei femei, iar ea se simte cu adevărat onorată pentru că are șansa de a picta pe o burtică.
„Cum poți sărbători mai bine acest moment emoționant din viața ta, dacă nu cu un tablou personalizat unic, care a fost conceput exclusiv pentru tine. Toate mamele care le-am pictat au avut o experiență foarte relaxantă și liniștită. Copilul pare să simtă pensula pe burtă și răspunde de multe ori lovind cu piciorușul”, scrie pe pagina oficială de facebook a pictoriței.
Artista spune că lucrează cu vopsele speciale pentru față și corp, iar pentru realizarea unei astfel de picturi ea poate merge direct la casa clientului, în cazul în care acesta nu se poate deplasa la ea.
O astfel de ședință durează între 2 sau 3 ore, iar designul poate fi ales direct de către viitoarea mamă.
„Eu pot călători oriunde pentru a-l face pe copilașul dvs. special. Puteți avea pe burtică orice design vă place. De asemenea, vin și eu cu propuneri de idei”, mai scrie femeia.
Printre cele mai frecvente desene se numără o sămânță, un mugur de floare, o omidă într-un fluture, un ou la o pasăre sau chiar un copil în creștere.
Pictorița locuieşte în Cornwall alături de soţ şi de cei doi copii ai săi. Până acum a pictat pe corpurile a peste 130 de femei.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2