FOTO // Nicole Kidman, apariţie de SENZAŢIE pe covorul roşu
Prezentă la premiera filmului „Lion” de la Londra, frumoasa actriţă în vârstă de 49 de ani a reuşit să atragă toate privirile când a păşit pe covorul roşu.
Îmbrăcată într-o rochie neagră, mulată, extrem de decupată, actriţa şi-a arătat picioarele în toată splendoarea lor.
Pelicula „Lion”, ce îi mai are în distribuţie pe Dev Patel şi Rooney Mara, este adaptarea volumului de memorii al lui Saroo Brierley, A Long Way Home, Lion.
Povestea este a unui băiat indian de cinci ani, care ia trenul în direcţie greşită şi ajunge la sute de kilometri de casă. După multe peripeţii şi obstacole, este adoptat de un cuplu australian (în care Kidman joacă rolul soţiei).
25 de ani mai târziu, chinuit de amintirea copilăriei sale, descoperă tehnologia Google Earth şi porneşte în căutarea familiei sale.
Sursa: one.ro
Avertismentul unui membru al Consiliului de Observatori de la „Moldovagaz”: „Există un risc mare ca Moldovagaz să nu mai poată cumpăra gaze. Avem rezerve până la sfârșitul lui decembrie și trebuie să numim administrare externă”
LEGE // Cei care vor „clona” uniformele militarilor sau polițiștilor din R. Moldova riscă amenzi de la 1 000 până la 8 000 de lei
Doar circa 2% din refugiații ucraineni și-au găsit de lucru în R. Moldova: Cei mai mulți au fost angajați în Chișinău și Bălți