FOTO // Marina Tauber, SCRISOARE pentru Maia Sandu și Igor Grosu din IZOLATORUL de detenție
Deputata Marina Tauber, bănuită de procurori de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului „Șor”, precum și de acceptarea finanțării aceleiași formațiuni de către un grup criminal organizat în cadrul alegerilor locale anticipate din noiembrie 2021, le-a transmis un mesaj președintei Maia Sandu și spicherului Igor Grosu din Izolatorul de detenție al Centrului Național Anticorupție.
„PAS este în agonie. Presiunile, perchezițiile și reținerile despre care a vorbit președintele Ilan Șor s-au adeverit. Cu toate acestea, cele întâmplate ieri nu ne face decât să ne întărească. Ceea ce nu ne omoară, ne face mai puternici. Le transmit Maiei Sandu, lui Igor Grosu și tuturor celor din PAS că sunteți inadecvați și ați pierdut legătura cu realitatea. Istoria arată că sfârșitul vostru este aproape. Sunteți niște ocupanți și trădători de patrie. Vă asigur că echipa lui Ilan Șor va salva țara de voi, care ați distrus-o. Chiar dacă am fost reținută, nu vom respecta condițiile voastre. Nu avem nevoie să facem nicio înțelegere cu voi. Tot ce ne dorim acum este ca R. Moldova să scape de voi și vă asigur că victoria va fi de partea noastră”, a arătat Tauber în scrisoarea transmisă prin intermediul avocaților.
Citește și: Deputata Marina Tauber, REȚINUTĂ pentru 72 de ore
Acesta a solicitat misiunilor diplomatice să monitorizeze cazul său, iar cetățenilor - să iasă în stradă.
„Fac apel la misiunile diplomatice acreditate în R. Moldova, precum și la organizațiile internaționale să fie atente la ceea ce se întâmplă în țara noastră, să examineze cu atenție dosarul meu și al Partidului „ȘOR”, care demonstrează că opoziția este presată. Îi îndemn pe membrii de partid, colegii, susținătorii, simpatizanții Partidului „ȘOR”, precum și pe toți cetățenii R. Moldova să iasă în stradă ca să dea jos ciuma galbenă - PAS. Pentru Moldova, pentru copiii și nepoții voștri, pentru o viață nouă! Alegerile anticipate sunt singura soluție”, a conchis Marina Tauber.
Amintim că deputata a fost reținută ieri pentru 72 de ore, la puțin timp după ce Parlamentul a votat, la cererea procurorului general, Dumitru Robu, ridicarea imunității parlamentare.
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2