FOTO // Manifestul FEMINIST al unei vedete: Imaginea controversată prin care Rachel McAdams își transmite mesajul
Actrița s-a pozat cu două pompe de sân agățate de sfârcuri pentru a schimba modul în care sunt privite mamele care alăptează.
După ce a devenit mamă, Rachel McAdams a păstrat discreția asupra vieții sale private, preferând să nu dezvăluie numele fiului ei, născut în aprilie. Dar asta nu o împiedică să-și declare susținerea pentru rolul de mamă al femeii moderne și o face printr-o neobișnuită luare de poziție.
Actrița în vârstă de 40 de ani a pozat pentru revista Girls Girls Girls cu două pompe de sân prinse de sfârcuri. Cu un machiaj puternic care o schimbă mult, îmbrăcată într-o ținută Versace accesorizată cu un colier Bvlgari, Rachel McAdams atacă tabuurile despre maternitate și despre modul în care este privită în societate alăptarea, relatează Daily Mail.
Deși au fost făcute multe eforturi pentru normalizarea alăptatului în spații publice, încă mai e un drum lung de parcurs în această privință, consideră vedeta, conștientă că poza pe care a făcut-o este incomodă pentru multe persoane.
Claire Rothstein, fondatoarea revistei, a postat imaginea pe Instagram, alături de un comentariu prin care apreciază gestul actriței: „Distribui din contul meu această imagine care cred că surprinde ce înseamnă @girls.girls.girls.magazine și pentru ce luptăm... Un milion de motive pentru a posta această fotografie”, a scris ea.
„Evident, #rachelmcadams arată incredibil și a fost practic foarte ușor de lucrat cu ea, dar această ședință foto a avut loc la șase luni după ce ea a dat naștere fiului ei, așa că ea a alăptat în pauzele dintre fotografii. Avem o neînțelegere tacită despre a cui a fost ideea acestei poze, dar sunt sigură că a fost a ei, ceea ce mă face să o iubesc și mai mult”, a scris Claire.
„Alăptarea este unul dintre cele mai normale lucruri din lume, precum respirația și nu-mi pot imagina de ce ne ferim de asta. Nici nu cred că trebuie măcar explicat așa ceva, dar am vrut să punem asta aici, pentru că dacă schimbă măcar părerea unei persoane asupra acestui subiect, atunci e minunat. În plus, ea poartă Versace și diamante @bulgariofficial și e al naibii de bună (...)”, a adăugat fondatoarea revistei Girls Girls Girls.
Rachel McAdams și-a exprimat prin această imagine susținerea pentru femeile care alăptează în spațiile publice
Rachel McAdams a născut un băiețel în aprilie, acesta fiind primul copil al actriţei canadiene şi al scenaristului şi producătorului american Jamie Linden. Potrivit Hollywood Pipeline, Rachel McAdams a născut în secret copilul, însă presa americană a publicat o fotografie recentă a cuplului împreună cu bebeluşul.
Site-ul Hollywood Pipeline a fost primul care a anunțat că actrița a născut, prezentând o fotografie în care Jamie Linden, în vârstă de 37 de ani, apare ţinând în braţe un bebeluş, alături de Rachel McAdams.
Foarte discretă în ceea ce priveşte viaţa sa privată, McAdams nu a mai participat la evenimente publice de la sfârşitul lunii septembrie 2017.
Vedeta a vorbit despre experiența de mamă doar într-un interviu publicat luna trecută de Sunday Times. „Este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat, așa că stați deoparte de el. Oamenii cred că viața nu-ți mai aparține. Dar aveam 39 de ani, eram sătulă de mine, am fost atât de fericită să mă concentrez asupra altei persoane”, s-a mărginit ea să declare.
Rachel McAdams a declarat de mai multe ori de-a lungul anilor că îşi doreşte copii. Actriţa şi scenaristul filmului „Dear John”, Jamie Linden, în vârstă de 37 de ani, au o relaţie din aprilie 2016, dar cei doi au apărut împreună în public foarte rar.
Linden a debutat la Hollywood în 2006, fiind autorul scenariului filmului „We Are Marshall”, în care a jucat Matthew McConaughey.
De asemenea, şi-a făcut debutul ca regizor în 2011, cu lungmetrajul „10 Years”, în care joacă Channing Tatum.
Rachel McAdams, nominalizată la premiile Oscar pentru rolul din „Spotlight”, de Tom McCarthy, a mai avut o relaţie cu colegul său din filmul „Notebook” Ryan Gosling, între anii 2003 - 2007, dar şi cu actorul Michael Sheen, între anii 2010 - 2013.
Actriţa Rachel McAdams, născută în 1978, a devenit cunoscută în 2005, când a jucat în comedia de mare succes „Spărgătorii de nunţi/ Wedding Crashers”, alături de Vince Vaughn şi Owen Wilson.
În 2009, a jucat în thrillerul regizat de Kevin Macdonald, „Jocuri la nivel înalt/ State of Play”, alături de Russell Crowe, Ben Affleck şi Helen Mirren, şi în drama romantică „Soţia călătorului în timp/ The Time Traveler's Wife”, alături de Eric Bana. A mai jucat în „Miezul nopţii la Paris/ Midnight in Paris” (2012), de Woody Allen, şi recent, în „Era şi timpul!/ About Time” (2013), de Richard Curtis.
Sursa: eva.ro
Candidatul PNL la funcția de PREȘEDINTE al României, Nicolae Ciucă, despre escaladarea războiului din Ucraina, cum ar sprijini R. Moldova și dacă ar da ordinul Armatei Române: „Vă ordon, treceți Prutul”
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2