FOTO // Maia Sandu a renunțat la FOTOLIUL POMPOS pe care au stat Voronin și Dodon


Președintele Maia Sandu a prezidat astăzi prima ședință a Consiliului Suprem de Securitate, în calitate de comandant suprem al Forțelor Armate ale R. Moldova. Ședința de astăzi s-a deosebit de ședințele prezidate anterior de predecesorul Igor Dodon.
Șeful statului a transmis, fără ocolișuri, mesaje răspicate conducătorilor instituțiilor de drept din R. Moldova, remarcând că niciun dosar de rezonanță nu a fost dus la capăt, iar schemele de corupție nu sunt oprite nici astăzi.
Dincolo de subiectele abordate la ședință, internauții au remarcat că șeful statului a renunțat la fotoliul impunător în care stătea până nu demult Igor Dodon.
Maia Sandu a stat pe un scaun obișnuit, dar a transmis mesaje tranșante celor care nu-și fac treaba în ceea ce privește combaterea corupției, deși încasează salarii generoase din impozitele cetățenilor.







































































