„Avem grijă de dumneavoastră” // Loteria Națională a oferit ajutoare umanitare pentru 1500 de familii din toată țara
1.500 de familii nevoiașe de la sat, care au fost lovite puternic de pandemia COVID-19, au beneficiat de ajutor umanitar din partea Loteriei Naționale. De la începutul lunii august, campania „Avem grijă de dumneavoastră” a ajuns în 15 localități din toate regiunile țării și a transmis colete cu produse alimentare de primă necesitate, inclusiv dezinfectanți.
Săptămâna trecută, echipa Loteriei Naționale a vizitat locuitorii satelor: Dușmani, raionul Glodeni, Moara de Piatră și Șuri din raionul Drochia, Brătuleni, Nisporeni și Pruteni, Fălești. Reprezentanții autorităților publice locale au apreciat acest gest, menționând că este foarte oportun în vreme de pandemie.
„E grea situația în sat, fiindcă sunt oameni cu vârsta de peste 63 de ani și nu pot merge la magazin să procure produse alimentare. Am avut și șapte persoane infectate cu COVID-19. Mulțumim din suflet Loteriei Naționale”, a spus primarul satului Dușmani, Petru Rusu.
Administrația locală mai beneficiază de combustibil pentru a livra în siguranță ajutoarele sociale la porțile tuturor persoanelor.
Campania „Loteria Națională – Avem grijă de dumneavoastră” se va desfășura până la sfârșitul lunii august și are scopul de a ajuta cele mai vulnerabile categorii sociale în perioada restricțiilor provocate de pandemia de Covid-19. Satele sunt selectate, săptămânal, prin tragere la sorți cu ajutorul unui program electronic certificat, bazat pe numere aleatorii.
Săptămâna aceasta, campania socială va ajunge în următoarele localități:
· satul Cosăuți, raionul Soroca;
· satul Ciocâlteni, raionul Orhei;
· satul Plop, raionul Dondușeni;
· satul Bogzești, raionul Telenești;
· satul Băxani, raionul Soroca.
În acest an, datorită Loteriei Naționale, 4700 de familii au primit ajutor. Totodată, Institutului de Medicină Urgentă i-a fost transmis un aparat performant de ventilare a plămânilor.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski