FOTO // La Teatrul Verde din Parcul „Valea Morilor” vor fi crescuți fluturi: Amfiteatrul, în reparații


Teatrul Verde, situat în Parcul „Valea Morilor” din Chișinău, cel mai mare amfiteatru în aer liber din R. Moldova, se află în reparații.
Lucrările desfășurate în prezent vizează reparația exterioară a clădirii teatrului, a acoperișului scenei, sunt vopsite scaunele și sunt instalate cinci porți la toate intrările în parc.
De asemenea, se lucrează la instalarea unui grup sanitar modular, este amenajată intrarea centrală în teatru și sunt reparate scările de acces, fiind instalată și rampă pentru persoanele cu necesități speciale.
Potrivit Primăriei Chișinău, la Teatrul Verde mai este este amenajat un pavilion expozițional de agrement, unde vor fi crescuți fluturi.
Anterior, la Teatrul Verde au fost schimbate scaunele, pavată zona de spectatori, amenajat spațiul verde și curățați copacii.
Foto: Primăria Chișinău









































































