FOTO // La Durlești au fost puse bazele „PARCULUI VIITORULUI”. Premierul Recean a plantat primul pom: „Este un proiect ambițios și costisitor, de aceea Guvernul îl va susține pe candidatul Oleg Popșoi în realizarea lui”
Candidatul la funcția de primar al orașului Durlești, Oleg Popșoi, alături de prim-ministrul Dorin Recean, deputații Sergiu Lazarencu și Olesea Stamate, echipa Partidului Acțiune și Solidaritate din localitate, dar și un grup de localnici, au pus sâmbăta, 28 octombrie, bazele „Parcului Viitorului”.
Potrivit lui Oleg Popșoi, lipsa unui parc în Durlești reprezintă una dintre cele mai mari probleme enunțate de locuitori, iar din acest motiv edificarea acestuia nu poate fi amânată de la o zi la alta.
Acest proiect va fi sprijinit de premierul Dorin Recean, care a participat la plantarea primilor pomi.
„Este un proiect ambițios și costisitor, de aceea Guvernul îl va susține pe Oleg Popșoi în realizarea lui. Este un parc de care durleștenii au nevoie”, a precizat Recean.
Oleg Popșoi a dat asigurări că edificarea acestui parc reprezintă un început, deoarece localnicii merită mai multe locuri de recreere.
„Vom asigura durleștenii cu un parc propriu și mai multe zone de recreere. Știm exact ce avem de făcut, deja am început să demonstrăm că suntem dedicați acțiunilor concrete. Avem un plan concret de dezvoltare a localității, vom valorifica fiecare lot de pământ, pentru a crea scuaruri și spații de odihnă amenajate în toate sectoarele orașului”, a precizat candidatul PAS la funcția de primar de Durlești.
Sursa citată a mai spus că edificarea „Parcului Viitorului” din Durlești reprezintă un pas important către o comunitate mai verde și mai prosperă, pe care localnicii îl merită. În acest sens, candidatul a solicitat sprijinul comunității la alegerile din 5 noiembrie.
Ce își propune să facă Oleg Popșoi, candidatul PAS pentru funcția de primar în Durlești:
- Transport public accesibil pentru locuitori și stații de așteptare la cel mult 5 minute distanță de mers pe jos de la fiecare gospodărie sau bloc locativ;
- Parcuri cu zone verzi, terenuri de joacă în fiecare sector al orașului și un stadion multifuncțional modern;
- Străzi și trotuare asfaltate în fiecare sector; treceri de pietoni marcate și supraînălțate în fiecare sector privat; trafic rutier regândit pentru a reduce ambuteiajele.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România