FOTO // Jurnaliștii sportivi din R. Moldova au luptat pentru titlul de CAMPION la bowling. Cine a câștigat proba din cadrul Olimpiadei APSM. Reprezentantul Ziarului NAȚIONAL a luat „argintul”
Reprezentanții Asociației Presei Sportive din Moldova (APSM) s-au întrunit duminică la centrul de agrement „Plaza Bpwling”, acolo unde s-a desfășurat prima probă din cadrul Olimpiadei tradiționale. La startul competiției s-au aliniat 12 cronicari sportivi, care au luptat pentru titlul de campion.
După câteva runde, premianţi ai turneului au devenit, în ordine, Andrei Revenco (Jurnal TV), Vitalie Hadei (Ziarul NAŢIONAL) şi Arcadie Munteanu (PRO TV).
Câştigătorul competiţiei, Andrei Revenco, a fost condus la scor de Vitalie Hadei până spre sfârşitul meciului, însă a răsturnat spectaculos situaţia de pe tabela de marcaj în final după ce a reuşit consecutiv trei aruncări de maximum de puncte (10) şi a învins cu scorul general 152-146.
„Am avut şi puţin noroc sportiv. M-a ajutat şi faptul că am concurat, spre deosebire de restul participanţilor, cu propria bilă“, a declarat Revenco, pentru Agenția Moldpres.
„Scorul a fost strâns, dar nu m-am concentrat suficient la ultimele lovituri, care au făcut diferența. Oricum, competiția a fost una pe bune și felicitări tuturor colegilor pentru participare”, a afirmat Vitalie Hadei.
Andrei Revenco
Vitalie Hadei
Arcadie Munteanu
Competiţia a reunit 12 participanţi şi este una dintre cele mai populare în cadrul Olimpiadei. „Acesta-i criteriul principal la includerea disciplinelor în programul competiţional, care urmează să fie redus în comparaţie cu ediţiile precedente. Genurile de sport care vor figura în 2019 urmează să fie definitivate în timpul apropiat la executivul Asociaţiei”, a precizat preşedintele APSM, Eduard Ciobanu.
Ediţia din anul trecut a Olimpiadei s-a desfăşurat la 10 probe. Competiţia are loc anual. Bilanţul ei este făcut tradiţional în Ziua Internaţională a Jurnalistului Sportiv, 2 iulie, instituită de Asociaţia Internaţională a Presei Sportive. Olimpiada APSM se desfășoară cu începere din 2000.
De menționat că proba a avut loc sub supravegherea doamnei Elena Căpățină.
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
Profirie Skramtai, un cunoscut dirijor din R. Moldova și fost conducător al Corului „Doina”, s-a stins din viață în Lituania