FOTO // Julia Roberts a sfidat regulile stricte! Cum a apărut pe covorul roşu al festivalului de la Cannes
Actriţa americană Julia Roberts a sfidat regulile stricte privind moda de la Festivalul de la Cannes, păşind pe covorul roşu desculţă la premiera „Money Monster”, noul film în regia lui Jodie Foster, în care vedeta joacă alături de George Clooney.
Fotografii au avut parte de o surpriză uriaşă atunci când Roberts şi-a săltat rochia neagră şi decoltată Armani Privé pentru a putea urca treptele: vedeta era în picioarele goale.
Acest act flagrant de rebeliune faţă de cerinţele modei vine la doar un an după ce organizatorii festivalului ar fi refuzat accesul unui grup de femei, trecute de 50 de ani, la o proiecţie a filmului „Carol”, deoarece acestea nu purtau tocuri înalte, aminteşte Vanity Fair. „Mai multor invitate, unele mai în vârstă, suferind de anumite afecţiuni medicale, li s-a refuzat accesul la anticipata proiecţie, în premieră mondială, pentru că purtau încălţăminte fără toc”, a relatat Screen Daily în mai 2015.
Aceeaşi publicaţie remarca că, deşi organizatorii festivalului nu au dorit să comenteze incidentul, aceştia „au confirmat că este obligatoriu ca toate femeile să poarte tocuri înalte la proiecţiile de pe covorul roşu”.
Sursa: one.ro
VIDEO // În mai multe raioane din nordul R. Moldova ninge și astăzi: Camioanele circulă cu dificultate pe un drum din Râșcani
DOC // Motociclete și mașini de marcă „Mercedes”, „BMW”, „Nissan” sau „Citroen”, la prețuri cuprinse între 2 894 și 87 774 de lei: Serviciul Fiscal de Stat a scos la vânzare mijloacele de transport și piesele auto confiscate de autorități
Vizita lui Parlicov la „Gazprom”, o „eroare” a diplomației R. Moldova? „De ce să nu meargă o delegație tehnică în locul unei politice? Gândiți de zece ori!”