FOTO // Iubiri CELEBRE: Elizabeth Taylor şi Richard Burton, povestea de dragoste a secolului XX
Iubirea dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton, nelipsită de extravaganțe, despărţiri, adulter şi răsturnări de situaţie, a fost numită „povestea de dragoste a secolului XX”, dar cei doi au fost şi condamnaţi de Vatican pentru „vagabondaj erotic”.
Ea, una dintre cele mai frumoase femei din lume, cu ochii superbi, violet, aflată la a patra căsătorie. El, un actor celebru, cu reputaţie de playboy şi de băutor înrăit, însurat. S-au întâlnit pentru prima oară în 1952, iar atracţia dintre ei părea irezistibilă.
S-au reîntâlnit însă 10 ani mai târziu, la Roma, pe platourile filmului „Cleopatra”. Predestinare, ar spune unii, dacă ne gândim la circumstanţe. Richard Burton nu fusese cooptat pentru acest film, ci doar l-a înlocuit pe actorul Stephen Boyd, care părăsise distribuţia.
Primul lor sărut de pe ecran a durat atât de mult, încât regizorul a trebuit să-i întrebe dacă poate spune „tăiaţi”. Dar ei au continuat să se sărute. „Richard era robit de Elizabeth”, spunea fratele mai mic al actorului, Graham Jenkins.
Lux şi prieteni celebri
Povestea dintre Elizabeth Taylor şi Richard Burton a devenit cea mai mediatizată relaţie de dragoste din epocă. Relaţia lor adulteră a avut toate ingredientele unei iubiri între staruri: paparazzi, iahturi, bijuterii scumpe, case în Londra, Gstaad, Céligny şi Puerto Vallarta şi prieteni celebri, precum familia Rothschild, Aristotel Onassis, prinţesa Grace de Monaco, Tito, ducele şi ducesa de Windsor.
Relaţia lor adulteră afişată public a provocat un scandal mondial, iar Vaticanul i-a condamnat pentru „vagabondaj erotic”.
La 5 martie 1964 însă, Elizabeth Taylor a divorţat de soţul său de atunci, Eddie Fisher. Cu câteva luni în urmă, Richard Burton divorţase şi el de soţia sa, Sybil. La câteva zile de la divorţul actriţei, pe 15 martie, cei doi s-au căsătorit. Era a doua căsătorie a lui Richard şi a cincea căsătorie a lui Taylor. După 10 ani, i-a despărţit dragostea lui Burton pentru alcool. N-au putut sta prea mult separaţi, iar 16 luni mai târziu s-au recăsătorit. „Poate că ne-am iubit prea mult”, spunea femeia cu ochi violet.
Richard era conştient că o rănea mult pe frumoasa lui soţie cu beţiile lui nenumărate, ştia că o jigneşte, iar când era cuprins de remuşcări, îi scria scrisori sau îşi aşternea gândurile în jurnal.
„Sunt pe vecie condamnat de zei. Mi s-a dat focul, iar eu încerc să-l sting. Focul, draga mea, eşti tu”, scria într-una dintre epistole.
Sursa: acasa.ro
Ministrul de Externe de la București, Emil Hurezeanu, și Kaja Kallas, discuții despre strategia UE la Marea Neagră, extinderea UE cu R. Moldova și Ucraina și sprijinirea Chișinăului în actuala criză energetică
PLANURI // Investiții de milioane în școli, universități și grădinițe în 2025, alimentație gratuită pentru elevii din clasele a V-a – a IX-a și curriculum nou
NOU // Observatori delegați de MEC în toate clasele ce vor susține examene de absolvire a gimnaziului în 2025, examene evaluate extern la câteva discipline din colegii și centre de examinare dotate cu camere de luat vederi în șase universități