FOTO // Înmormântarea unei MAME, o adevărată PETRECERE de Halloween


Mamă a patru copii, Lorna Johnson, în vârstă de 56 de ani, a fost diagnosticată anul trecut cu cancer pulmonar și a decedat luna trecută.
Originară din Marea Britanie, femeia a fost petrecută pe ultimul drum într-un mod special.
„Timpul preferat din an al mamei mele a fost sărbătoarea de Halloween”, a declarat pentru „The Guardian”, fiul ei, Neil Johnson.
Băiatul a mai adăugat că, atunci când era în viață, mama lor le spunea că mereu trebuie să aibă timp pentru a sărbători și că din orice se poate de făcut o petrecere.
„Deci, nu o să stăm cu un sentiment de tristețe, mama mea nu ar fi vrut asta”, a mai adăugat tânărul.
Astfel, un reprezentant al serviciilor funerare s-a îmbrăcat într-un costum al personajului Darth Vader și a condus cortegiul funerar.
De asemenea, la solicitarea rudelor, și alți membri ai companiei de servicii funerare au îmbrăcat diferite costume și au fost prezenți la biserică.
„Cred că mamei i-ar fi plăcut acest lucru. Ea ar fi spus: „Aceasta este ceea ce mi-am dorit”, a mai spus fiul femeii.










































































