FOTO // Incendiu de proporții la o PENSIUNE din Sadova, Călărași, care ar aparține familiei Dodon. O construcție din lemn, cu o suprafață de peste 200 de metri pătrați, s-a făcut scrum
O clădire din lemn situată pe teritoriul unei pensiuni din Sadova, raionul Călărași, s-a făcut crum noaptea trecută, în urma unui incendiu uriaș. Clădirea cu o suprafață de peste 200 de metri pătrați a ars ca o torță, iar pompierii sosiți la fața locului au reușit să oprească extinderea incendiului, după o luptă cu flăcările de aproape două ore.
Potrivit unor canale de Telegram, baza de odihnă unde s-a produs incendiul ar aparține fratelui fostului președinte al R. Moldova, Igor Dodon. Socialistul, alături de familia sa, potrivit unor poze postate pe rețele de socializare, ar fi vizitat pensiunea chiar în ziua izbucnirii incendiului.
Liliana Pușcașu de la Serviciul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) a evitat să ne confirme dacă incendiul a avut loc la „Sadova Forest”, baza de odihnă a familiei Dodon.
Potrivit unui comunicat de presă al IGSU, pompierii au fost alertați pe 1 ianuarie 2024, la ora 22:39. Ajunse la fața locului, cele patru echipaje de pompieri au constatat că o casă de lemn de pe teritoriul bazei de odihnă a fost cuprinsă de flăcări.
„Datorită intervenției pompierilor, incendiul a fost localizat la ora 00:37. În urma arderii a fost distrusă încăperea din lemn cu o suprafață de peste 200 de metri pătrați. În urma incendiului nu au fost raportate victime”, se rată într-un comunicat al IGSU.
Cauza și circumstanțele incendiului urmează a fi stabilite de către specialiști.
Restricțiile privind accesul în terminalul Aeroportului Internațional Chișinău, ANULATE din 23 noiiembrie
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"