FOTO // Încă o localitate din R. Moldova s-a ÎNFRĂȚIT cu un municipiu din România: „Vreau să îi mulțumesc poporului român pentru miile de burse oferite copiilor noștri din R. Moldova”
Comuna Cruzești, suburbie a Chișinăului, s-a înfrățit, în această săptămână, cu municipiul Giurgiu din România.
Primarii Violeta Crudu de la Cruzești și Nicolae Barbu de la Giugiu au semnat, vineri, Acordul de înfrățire și Protocolul de colaborare între cele două localități de pe ambele maluri ale Prutului.
„Este o onoare și o plăcere. Vreau să îi mulțumesc poporului român, este un mesaj pe care îl spun de fiecare dată, pentru miile de burse oferite copiilor noștri din Republica Moldova. Eu am făcut parte din prima generație de elevi basarabeni care au învățat în România. Vă mulțumesc pentru cele 900 de grădinițe reparate în satele din Republica Moldova, inclusiv în localitatea noastră”, a spus la ceremonie Violeta Crudu.
„Suntem frați prin însăși istoria noastră, dar astăzi, prin semnarea celor două protocoale, creăm și un cadru instituțional de colaborare”, a declarat și primarul de Giurgiu, Nicolae Barbu.
Menționăm că, potrivit legislației românești, primăriile din România pot să finanțeze direct proiecte ale primăriilor din Republica Moldova cu care au acorduri de înfrățire.
Nicolae Ciucă, sprijinit de VETERANII de la Nistru, din trupele speciale „Burunducii”: ,,Noi, cei care am înfruntat şi apărat în 1992 Basarabia la Nistru contra hoardelor ruseşti ce astăzi pustiesc Ucraina vă suntem alături! Cu Dumnezeu înainte!”
VIDEO // Marcel Ciolacu, anunț ISTORIC de la Budapesta: ,,România va intra în spațiul Schengen terestru din 1 ianuarie 2025"
Aproape 600 de mii de persoane au solicitat deja compensații la energie: Au mai rămas lapte zile pentru a depune cererile pe platforma compensatii.gov.md