07:13:41 12.03.2025
Stiri

FOTO // Igor Grosu, pe șantierul „liniei independenței energetice” Vulcănești-Chișinău: „Facem pași importanți pentru ca R. Moldova să nu mai poată fi șantajată energetic, iar cetățenii să fie asigurați cu energie la cele mai bune prețuri posibile”

Actualitate 11.03.2025 16:32 Vizualizări710
FOTO // Igor Grosu, pe șantierul „liniei independenței energetice” Vulcănești-Chișinău: „Facem pași importanți pentru ca R. Moldova să nu mai poată fi șantajată energetic, iar cetățenii să fie asigurați cu energie la cele mai bune prețuri posibile”

Tot mai mulți muncitori sunt mobilizați pe șantierul liniei electrice Vulcănești – Chișinău, astfel încât obiectivul strategic să fie gata până la finele anului curent. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a vizitat astăzi șantierul și s-a asigurat că termenii de executare sunt respectați.

Pe șantierul de construcție a „liniei independenței energetice” Vulcănești-Chișinău sunt mobilizați tot mai mulți muncitori. Pe o parte din ei i-am văzut la lucru pe unul din șantierele din raionul Cimișlia, unde sunt astăzi în vizită de lucru. La momentul actual, aici se desfășoară lucrări de asamblare la sol a pilonilor, dar și de executare a gropilor de fundații. Responsabilii de la unitatea de implementare a proiectului m-au asigurat că respectă termenii de executare și că această linie va fi funcțională până la sfârșitul anului”, a menționat Igor Grosu.

Potrivit spicherului Parlamentului, linia electrică Vulcănești-Chișinău reprezintă un pas important pentru asigurarea independenței energetice a R. Moldova.

„Continuăm să facem pași importanți în infrastructura energetică, astfel încât R. Moldova să nu mai poată fi șantajată energetic, iar cetățenii să fie asigurați cu energie la cele mai bune prețuri posibile”, a conchis sursa citată.

Lucrările de construcție au fost lansate efectiv în luna aprilie 2024, după elaborarea și aprobarea proiectului tehnic și realizarea condițiilor premergătoare lucrărilor. Acestea sunt în proces de desfășurare în UTA Găgăuzia, raioanele Leova, Cahul și Taraclia. Materialele și componentele necesare construcției LEA au fost produse și livrate în volum de 90%.

Lucrările la linia electrică sunt efectuate de către compania KEC International Limited, la Stația electrică Chișinău de către consorțiului de companii Siemens Energy SRL - Electromontaj SA - Energotech SA, iar la Stația electrică Vulcănești de către consorțiul de companii Celin SRL și Energobit SA.

LEA Vulcănești-Chișinău, una dintre cele trei lini electrice care va uni sistemul energetic al R. Moldova cu cel al României, va avea o lungime de 157 de kilometri. În total, peste 500 de piloni și 1 500 de kilometri de conductoare vor face o legătură strategică dintre sud și centru prin intersectarea a opt raioane și 35 de localități.

În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea asigura tranzitul unui flux de până la 630 MVA de putere, ceea ce ar putea satisface necesitatea a 50% din consumul de energie în perioada de consum maxim.

Construcția liniei electrice aeriene, finanțată de Banca Mondială, este parte a Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic. Valoarea proiectului este de 61 de milioane de euro, dintre care circa 27 de milioane de euro sunt pentru construcția Liniei.

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

30.12.2024 09:55 Valeriu Saharneanu Valeriu Saharneanu // Rezidenții tran...

27.12.2024 09:10 Nicolae Negru Nicolae Negru // Maia Sandu, al doile...

Sondaj
Credeți că lupta împotriva corupției mari va fi impulsionată prin comasarea Procuraturii Anticorupție și PCCOCS?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2025. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate Termeni și condiții News widget RSS Contacte