FOTO // Expoziţie de icoane realizate de deţinuţi


O expoziţie inedită de icoane şi alte lucrări din lemn a avut loc astăzi în scuarul Catedralei ,,Naşterea Domnului” din centrul capitalei.
Expoziţia cu vânzare a cuprins peste 150 de lucrări, printre care icoane, tablouri, suvenire, machete, suporturi, toate confecţionate manual de deţinuţii penitenciarelor din ţară.
,,Fiecare om merită o a doua şansă, după cum merită şi iertare pentru greşelile admise. Din această perspectivă, deţinuţii trebuie susţinuţi în intenţia de a se revanşa, de a dezvolta abilităţile artistice pe care le au şi de a le valoriza potenţialul în scopul facilitării incluziunii lor sociale”, a declarat Mitropolitul Vladimir.
Jumătate din banii adunaţi din vânzări vor fi donaţi în acţiuni de caritate, iar restul vor fi transferaţi pe conturile autorilor lucrărilor.








































































