FOTO // Ex-premierul Filat REVINE în fruntea PLDM și are planuri mari în POLITICA din R. Moldova. „Am învățat lecția”. Liberal-democrații vor avea candidat la prezidențiale și vor participa și la alegerile PARLAMENTARE
Ex-premierul Vlad Filat a revenit astăzi, după o pauză de cinci ani, în fruntea Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), formațiune pe care a fondat-o și care a fost la guvernare din 2009 până în 2015. Filat și-a făcut mea culpa în fața Congresului IX extraordinar al PLDM și a promis că formațiunea va redeveni „locomotiva” integrării europene a R. Moldova.
„Îmi cer scuze că în mandatele precedente nu am făcut totul pentru a proteja partidul, pentru a-i proteja pe membrii noștri. Dar am învățat lecția. A venit timpul când despre noi trebuie să vorbim noi și faptele noastre. Am vrut ca această decizie de a reveni la conducerea PLDM să fie a partidului, a tuturor colegilor noștri. Eu revin nu într-o funcție, ci într-o responsabilitate enormă. Domnule Deliu, vă mulțumesc pentru tot, vă mulțumesc pentru că ați salvat partidul!”, a declarat Vlad Filat în fața celor 215 delagați la Congresul al IX.
Filat a fost propus la șefia PLDM de către Tudor Deliu, cel care a ocupat această funcție din septembrie 2018 și până astăzi. „Vă sunt recunoscător pentru faptul că acum doi ani mi-ați încredințat să exercit funcția de președinte al PLDM. Pentru mine a fost o onoare, dar și o mare responsabilitate. În condițiile în care am activat, obiectivul nostru minim a fost să ținem flacăra aprinsă, să-i ținem pe oameni aproape, să le oferim certitudinea că totul va fi bine, că PLDM merită să redevină și va redeveni ceea ce a fost – locomotiva integrării europene”, a precizat Tudor Deliu.
Printre realizările partidului pe durata mandatului său, Deliu a evidențiat creșterea numărului de organizații teritoriale de la 9 la 26 și prestația bună a formațiunii în alegerile locale din toamna anului 2019. „Spre surprinderea neprietenilor noștri care ne țineau prohodul și contrar tuturor sondajelor în care PLDM nici nu figura ca entitate politică, la ultimele alegeri locale noi am obținut un rezultat bun. Ca rating politic la nivel național am reușit să obținem aproape 6%, PLDM devenind a patra forță politică din R. Moldova”, a punctat Deliu.
La final, delegații au adoptat o Rezoluție prin care declară că PLDM va participa la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și la viitoarele alegeri parlamentare în calitate de concurent electoral. De asemenea, liberal-democrații și-au exprimat determinarea de a relansa „proiectul de țară” pe care l-au început cu ani în urmă – integrarea R. Moldova în Uniunea Europeană.
Rezoluţia Congresului IX al PLDM
Întruniți astăzi, 16 august 2020, într-un moment dificil pentru Republica Moldova, când economia națională este în recesiune, veniturile publice scad, iar rata șomajului crește dramatic; când, din cauza reacțiilor inadecvate și, în lipsa unor măsuri eficiente din partea guvernanților, pandemia de coronavirus face ravagii, iar țara este aruncată în izolare totală; când clasa politică este fărâmițată și măcinată de rivalități ireconciliabile, iar interesele înguste de partid sunt puse mai presus de interesele generale ale societății; noi, delegații la Congresul IX Extraordinar al PLDM, în numele tuturor colegilor și susținătorilor noștri:
Ne asumăm că obiectiv imediat relansarea partidului și dialogul constant cu cetățenii. Împreună cu ei, vom face agenda de care are nevoie Republica Moldova.
Suntem hotărâți să relansăm procesul de integrare europeană. Avem capacitatea și experiența de a continua Proiectul de Țară pe care l-am început, dar care a fost întrerupt cu brutalitate de clanul oligarhic de tristă faimă și de complicii săi.
Suntem determinați să redăm cooperării cu România consistența necesară și firească, în spiritul aspirațiilor noastre la unitate națională, să relansăm parteneriatele de dezvoltare cu Uniunea Europeană și SUA, să cooperăm intens pe probleme comune cu Ucraina.
Declarăm toleranță zero imixtiunilor politice în justiție. Un stat cu o justiție subordonată politic este un stat capturat, iar într-un stat capturat Legea nu mai funcționează.
Condamnăm cu vehemență șantajul și coruperea politică. Considerăm că actualul Parlament, care a fost ales în baza unui sistem corupt, care adoptă decizii conjuncturale și unde coruperea deputaților a devenit o practică obișnuită, nu mai reprezintă voința alegătorilor. De aceea alegerile parlamentare anticipate se impun de la sine.
Partidul Liberal Democrat din Moldova va participa la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie și la cele parlamentare în calitate de concurent electoral.
Dosarul „INTERPOL”: Sechestre de 11 milioane de lei aplicate de ARBI
Ultimul sondaj privind prezidențialele din România: Ciucă, singurul candidat ce are șanse să îl depășească pe Simion pentru turul 2
VIDEO // Marcel Ciolacu anunță construcția unei linii de cale ferată cu ecartament european între Iași și Chișinău: Ar fi începutul modernizării infrastructurii feroviare din R. Moldova