FOTO // Doi ani de la PRĂBUȘIREA elicopterului SMURD la Haragâș. Ambasadorul Ioniță: „Este important ca sacrificiul lor să nu fie uitat! Eroii nu mor niciodată!”
Un echipaj de la SMURD Iași, care mergea să preia un pacient de la Cahul pentru a-l duce la Chișinău, și-a pierdut viața, pe 2 iunie 2016, într-o pădurice din apropierea satului Haragâș din raionul Cantemir, după ce elicopterul în care se afla acesta s-a prăbușit pe o ploaie și o ceață densă.
Astăzi, la doi ani de la acea tragedie, la Complexul memorial din Cantemir unde s-a prăbușit elicopterul s-au adunat zeci de oameni pentru a participa la o slujbă de pomenire a celor patru eroi.
Conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, reprezentanți ai SMURD din România, autorități publice și locuitori din preajmă au depus flori și au vorbit despre faptele eroice ale membrilor echipajului.
Slujba de pomenire a celor patru membri a echipajului a fost efectuată de un sobor de 9 preoți, iar la eveniment a participat și Ambasadorul României în R. Moldova, Daniel Ioniță.
„Au trecut deja doi ani de la tragedia de la Haragâș, în care a pierit echipajul 347 al SMURD Iași. Alături de colegii de la Consulatul General de la Cahul, înalte fețe bisericești, reprezentanți ai IGSU – R. Moldova, SMURD Iași, autorități locale și cetățeni i-am pomenit azi pe cei patru Eroi. Este important ca sacrificiul lor să nu fie uitat! Eroii nu mor niciodată!”, a declarat Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță.
Menționăm că, la un an de la tragedie, în locul unde au decedat la datorie cei patru membri ai echipajului SMURD a fost inaugurat un complex-memorial, cu participarea rudelor eroilor decorați post-mortem și a mai multor oficiali.
La bordul aeronavei prăbușite se afla pilotul aparatului de zbor, copilotul, un medic şi un asistent.
Menționăm că, de la lansarea SMURD în R. Moldova, elicopterele din România au efectuat peste 50 de intervenții transfrontaliere, salvând viețile basarabenilor.
Copii după manuscrisele lui Mihai Eminescu, expuse în Parlamentul de la Chișinău
Explozia de pe Albișoara: Inspectorii de patrulare au demarat verificarea tuturor vehiculelor care se alimentează cu gaze
OPORTUNITATE pentru funcționarii publici din R. Moldova: Instruiri și vizite de studiu pentru a prelua experiența statelor europene pentru transformarea serviciului public din Republica Moldova