FOTO // Cum arată VILA primarului, în care MASCAŢII au intrat astăzi

Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost adus cu mascaţii la DNA pentru audieri, după ce a fost săltat de la o terasă din parcul Herăstrău. În cursul dimineţii, procurorii DNA au făcut percheziţii la Primăria Constanţa şi la locuinţa primarului, într-un dosar în care sunt vizate fapte de corupţie, potrivit unor surse judiciare, informează Gândul.
După prechezilţiile de marţi dimineaţă din Constanţa, primarul Radu Mazăre a fost săltat de la o terasă din Herăstrău şi dus cu mascaţii la audieri la DNA, fiind anchetat într-un dosar de corupţie.
Radu Mazăre a fost adus la Direcţia Naţională Anticorupţie cu o dubă a anchetatorilor, fiind flancat de mascaţi până la intrarea în sediul DNA.
Procurorul-şef al DNA, Codruţa Kovesi, a declarat marţi că a fost începută urmărirea penală în dosarul în care au fost făcute mai multe percheziţii, între care şi la locuinţa primarului Radu Mazăre, precizând că această cauză vizează fapte care intră în competenţa Direcţiei.
„Este un dosar intrumentat de procurori din cadrul structurii centrale a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. În cursul dimineţii s-au efectuat aproximaiv 12 percheziţii domiciliare la anumite persoane fizice şi la o instituţie publică", a spus Codruţa Kovesi.
Anterior, Mazăre a declarat referitor la obiectul anchetei DNA - construirea cartierului de locuinţe sociale - că sumele plătite - 270-290 de euro pe metru pătrat sunt foarte mici, iar constructorul a ieşit în pierdere. „A fost o licitaţie pe SEAP, s-au respectat toate regulile. Nu am avut niciun fel de implicare. Într-adevăr, proiectul este iniţiat de mine şi sunt mândru că 3.500 de oameni stau în case", a declarat Mazăre. Aceasta a reiterat faptul că „dosarele DNA i se trag de la Port".









































































