FOTO // Record de participare la vot! Cozi mari la secțiile de votare: Basarabenii au ieșit în număr mare la urne să aleagă reprezentanții României în Parlamentul European: „Europarlamentarii români sunt cei mai sinceri susținători ai noștri”
ACTUALIZARE // Mobilizare fără precedent a românilor din R. Moldova pentru un scrutin de peste Prut. La alegerile europarlamentare de duminică, 9 iunie, a ieșit vot un număr-record de 56 713 de cetățeni români din R. Moldova.
ACTUALIZARE // Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia României au doborât duminică, 9 iunie, recordul precedent de participare la alegeri. La europarlamentarele de astăzi au votat peste 55 000 de alegători la cele 52 de secții de vot deschise în stânga Prutului.
ACTUALIZARE // Către ora 19.00, numărul de basarabeni cu cetățenia României care au votat la alegerile europarlamentare în cadrul celor 52 de secții de vot deschise în R. Moldova a depășit cifra de 50 de mii, au declarat pentru Ziarul NAȚIONAL responsabili din cadrul Ambasadei României la Chișinău.
Cetățenii R. Moldova care dețin și cetățenia României au ieșit duminică, 9 iunie, în număr mare la vot, în special la secțiile electorale deschide în Chișinău, pentru a alege cei 33 de reprezentanți ai României în Parlamentul European.
La toate secțiile de vot din capitală, cu excepția celor de la Consulatul României și Liceul „Miguel de Cervantes”, alegătorii au stat la cozi de zeci și sute de oameni pentru a-și exprima opțiunea la alegerile europarlamentare.
CITIȚI și EUROPARLAMENTARE // Secretarul de stat Adrian Dupu: ,,I-am votat pe cei care promovează la Bruxelles interesele României și ale Republicii Moldova"
Cel mai mare rând era, la amiază, la Licerul „Gheorghe Asachi” din centrul Chișinăului, unde basarabenii rezistau cu stoicism afară, în soare, până să-i ajungă rândul să pună ștampila în buletinele de vot, dar și la două secții deschise la Universitatea de Stat din Moldova, unde coada de câtreva sute de oameni era în interiorul instituției.
„Votăm deputați români pentru Parlamentul de la Bruxelles. Europarlamentarii români sunt cei mai sinceri susținători ai noștri și credem că vor avea un cuvânt greu de spus atunci când Parlamentul European o să decidă să ne primească și pe noi în UE”, ne-a spus doamna Maria, contabilă de meserie, care aștepta de 20 de minute în rând la Liceul „Gheorghe Asachi” pentru a vota.
CITIȚI și EUROPARLAMENTARE // Ambasadorul Cristian-Leon Țurcanu, vot la Chișinău pentru ,,o Românie puternică într-o Europa cu pace" şi pentru ,,viitorul european al R. Moldova"
Ion M., care și-a exercitat dreptul de vot la Liceul „Spiru Haret”, susține că a participat la toate alegerile organizate de România în R. Moldova.
„Am cetățenie românească, am și respoinsabilități. Votez de fiecare date cu speranța că poate vom face Unirea ceea odată”, ne-a spus domnul Ion.
Potrivit reponsabililor de la Ambasada României în R. Moldova, către ora 13.00 votaseră deja circa 25 000 de basarabeni la cele 52 de secții de vot deschise pe teritoriul statului nostru.
Amintim că în turul doi al alegerilor prezidențiale din România, care au avut loc pe 24 noiembrie 2019, a fost înregistrat un număr-record de 52 285 de cetățeni români din Republica Moldova.
Jumătate sau peste 26,6 mii au votat la cele 12 secții deschise la Chișinău din totalul celor 37 deschise atunci pe teritoriul R. Moldova.
De această dată, autoritățile României au deschis în R. Moldova 52 de secții de vot, cu 15 mai multe decât acum cinci ani.
Cine visează la revoluție?
REUTERS // Economia mondială, abia scăpată de impactul pandemiei de Covid-19, se va confrunta cu un nou set de riscuri în 2025: „Pregătiţi-vă pentru vremuri incerte”
VIDEO // Un avion cu 181 oameni la bord s-a prăbușit. Ar fi supraviețuit doar doi însoțitori de bord. Momentul impactului a fost filmat de martorii tragediei