FOTO // Cine este pompierul care a decedat în timp ce stingea un incendiu în raionul Florești: Avea 36 de ani și era tatăl a doi copii. „Și-a dat viața în timp ce își îndeplinea datoria de a proteja oamenii”
Pompierul care a decedat în după-amiaza zilei de miercuri, 14 august, în timp ce stingea un incendiu de vegetație în apropiere de satul Rădulenii Vechi din raionul Florești, este Denis Timohin, angajat al Unității de Salvatori și Pompieri Florești din anul 2022.
Pompierul decedat la datorie avea 36 de ani și era tatăl a doi copii.
Acesta a fost găsit fără suflare la pământ, aproape de zona incendiului, de către colegii veniți în ajutor.
„Sergentul Timohin Denis a dat dovadă de devotament față de meserie, în nobila misiune de salvare a vieților omenești. Împreună cu familia și prietenii săi, întreaga comunitate a pompierilor din Republica Moldova și toți cei care au avut privilegiul să-l cunoască sunt în doliu. Sergentul Timohin Denis va rămâne în istoria IGSU al MAI ca un adevărat exemplu de curaj, devotament și sacrificiu. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în mesajul de condoleanțe semnat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Și ministrul de Interne, Adrian Efros, deplânge moartea pompierului.
„Din păcate, am pierdut un coleg, un luptător, un adevărat erou. O veste tristă care ne îndurerează. Un pompier de la IGSU și-a dat viața în timp ce își îndeplinea datoria de a proteja oamenii în fața unui incendiu din nordul țării. Îi suntem profund recunoscători pentru dedicarea și curajul pe care le-a demonstrat până în ultimul moment. Dumnezeu să-l odihnească în pace, iar gândurile noastre sunt alături de familia sa, colegii și toți cei care l-au cunoscut și iubit”, a scris ministrul Efros pe Facebook.
METEO // Vremea schimbă foaia: Cod galben de scădere a temperaturii medii zilnice și de ghețuș
VIDEO // România ADERĂ astăzi la programul Visa Waiver. Când vom putea călători propriu-zis fără viză în SUA. Care sunt documentele, costurile și pașii care trebuie urmați
R. Moldova a cumpărat energie electrică în valoare de peste 15 MILIOANE de euro de la începutul anului 2025. Peste 57% din energia consumată provine din România