23:27:00 18.11.2024
Stiri

FOTO // Cel mai MARE STRUGURE a fost crescut, în acest an, într-un sat din raionul Cahul: Cântărește aproape 4 kg și a fost vândut cu 850 de lei

Actualitate 04.09.2023 13:12 Vizualizări2091 Autor: Ziarul National
FOTO // Cel mai MARE STRUGURE a fost crescut, în acest an, într-un sat din raionul Cahul: Cântărește aproape 4 kg și a fost vândut cu 850 de lei Consiliul raional Cimișlia
Producătorii celor mai mai mari struguri din roada 2023


Cel mai mare strugure din R. Moldova a crescut în acest an pe plantațiile SRL „Terra-Vitis” din satul Burlacu, raionul Cahul.

Strugurele gigant, care a câștigat duminică proba cu același nume din cadrul Festivalului Național al Strugurelui organizat la Cimișlia, era de soiul JAGUAR și cântărea 3,805 kilograme.

Ciorchinele desemnat câștigător a fost vândut, în urma unei licitații organizate în cadrul festivalului, cu 850 de lei.

Festivalul Național al Strugurelui, desfășurat pe 3 septembrie la Cimișlia, a reunit producătorii de struguri, exportatorii, savanții din domeniu, producătorii de ambalaje și material săditor viticol de pe tot teritoriul R. Moldova, dar și peste 60 de meșteri populari.



Producătorii de struguri pentru masă din 11 raioane ale Republicii Moldova, care au participat la festival, au avut posibilitatea să-și promoveze produsele, să stabilească relații de parteneriat şi să identifice noi piețe de desfacere.

„Festivalul Strugurelui a devenit deja o carte de vizită pentru raionul Cimișlia, dar și un eveniment de referință în sudul republicii. Prin organizarea acestui festival, ne-am propus să promovăm consumul strugurilor de masă şi să încurajăm producătorii ramurii vitivinicole să-şi consolideze eforturile şi să-şi extindă afacerile. Fiind conștienți de necesitatea promovării tezaurului nostru naţional, viţa-de-vie, la noi acasă şi în întreaga lume, am depus eforturi susţinute ca Festivalul Național al Strugurelui să devină un eveniment care să adune viticultorii din toată republica şi credem că acest lucru ne-a reuşit”, a declarat la eveniment președintele raionului Cimișlia, Mihai Olarescu.

La manifestare au participat vicepremierul, ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks, Ambasadorul României la Chișinău, Cristian-Leon Țurcanu, reprezentanta Ambasadei Americii în Republica Moldova, Laura Hruby, precum și delegații din județele Dolj, Iași, Covasna din România.

Festivalul a fost organizat de Consiliul Raional Cimișlia, în parteneriat cu USAID Moldova, Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Struguri din Moldova, Oficiul Național al Viei și Vinului, Ministerul Culturii al Republicii Moldova, Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern și Primăria Cimișlia.




























Foto: Consiliul raional Cimișlia

Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Descoperă
Punct de vedere NAȚIONAL
18.11.2024 09:13 Nicolae Negru Nicolae Negru // Alte alegeri, cam ac...

15.11.2024 09:04 Nicolae Negru Nicolae Negru // Supărările și demnit...

11.11.2024 09:14 Nicolae Negru Nicolae Negru // Remanierile necesare...

Abonament
Abonează-te pentru a fi la curent cu ultimele știri
Sondaj
Cum credeți, va reuși justiția din R. Moldova să pedepsească persoanele implicate în operațiunea privind cumpărarea voturilor la ultimele alegeri din R. Moldova, cu bani din Federația Rusă?
Prietenii noștri

Ziarul Național 2013-2024. Toate drepturile sunt rezervate

Despre noi Publicitate News widget RSS Contacte Developed by WebConsulting.md