FOTO // Am BMW și parchez unde vreau. Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu, SFIDAT de către un șofer care a parcat neregulamentar lângă sediul MAI. Ulterior a fost sunat de tatăl șoferului
Șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, a denunțat proprietarii a două BMW-uri, care au parcat neregulamentar chiar lângă Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Mai mult, unul dintre șoferi a plecat sfidător de la fața locului, chiar dacă a fost rugat să aștepte echipajul de poliție pentru a fi documentat.
Potrivit Poliției, incidentul a avut loc pe 29 aprilie curent, în jurul orei 15:00. În timpul deplasării spre o ședință de lucru, Viorel Cernăuțeanu a observat la intersecția străzii Vasile Alecsandri cu bd. Ștefan cel Mare și Sfânt din capitală două BMW-uri parcate neregulamentar, care au blocat alte mașini parcate, împiedicând circulația pe o întreagă bandă de pe carosabil.
După ce s-a asigurat că șoferii nu se simt rău și că mașinile nu au defecțiuni tehnice, șoferii lipsind de lângă mijloacele de transport, șeful IGP a solicitat un echipaj de poliție pentru documentarea celor doi conducători auto.
La revenire, șoferul BMW-ului gri a refuzat să aștepte echipajul pentru a-i fi întocmit procesul-verbal pentru încălcarea comisă, a urcat în mașină și a plecat.
Polițiștii au fost nevoiți să-l stopeze pe o altă stradă, pentru a-i întocmi sancțiunea. Mai mult, fiind verificat în sistemul informațional de date, oamenii legii au stabilit că la volanul acestei mașini au fost comise opt încălcări în trafic, persoana eschivându-se în toată această perioadă de la achitarea amenzilor.
Conform procedurii de identificare a persoanei care a condus mașina în timpul fixării încălcărilor, șoferul a fost condus la Secția monitorizare și documentare a traficului rutier pentru întocmirea proceselor-verbale. După ce i-au fost întocmite patru procese bărbatului și alte patru unei persoane care a condus mașina respectivă, șoferul a plecat din sediul Poliției.
Precizăm faptul că, în timpul documentării șoferului, șeful Poliției a fost contactat de tatăl acestuia. După ce a văzut că nu i s-a răspuns la telefon, acesta a sunat în anticamera șefului IGP cu rugămintea de a fi contactat pentru o discuție.
Potruvit oamenilor legii, conducătorul auto nu a contestat deciziile polițiștilor, recunoscându-și încălcările comise și achitând deja toate amenzile aplicate.
,,De fiecare dată reamintim că toți participanții la trafic sunt egali în fața legii și nu ar trebui să apară ulterior frustrări în legătură cu amenzile aplicate. Nu este plăcut să fii sancționat, dar îți asumi atunci când alegi să încalci drepturile altor participanți la traficul rutier. Recomandăm șoferilor să-și recunoască greșelile și să se corecteze în acest sens, dar nu să se eschiveze crezând că le este permis orice", a spus Cernăuțeanu.
România reacționează la declarațiile lui Patrușev: La 35 de ani după ce URSS a fost aruncată la coșul de gunoi al istoriei, unii de la Kremlin încă mai cred că pot spune națiunilor suverane ce să facă
LISTĂ // Numele oamenilor de cultură din R. Moldova, premiați de Ziua Culturii Naționale
Fost șef al diplomației de la Chișinău: Declarația lui Patrușev, conform căreia R. Moldova „ar putea înceta să existe”, lipsă de respect față de statul nostru și strategie de a destabiliza republica