FOTO // Aeroportul Chișinău, premiat pentru INOVAȚIE ȘI DESIGN la un concurs internațional
Aeroportul Internațional Chișinău face călătoria mai plăcută pentru orice turist. Inovația și confortul terminalului continuă să fie apreciate și premiate la concursuri internaționale de prestigiu. Astfel, designul conceput de compania „Archform” pentru Business Lounge-ul Aeroportului a luat premiul mare Big See Tourism Award la festivalul Creative Tourism din Slovenia. Ceremonia de premiere s-a desfășurat pe 17 octombrie la Ljubljana.
Juriul concursului a apreciat inovația, inteligența designului, dar și originalitatea zonei de business lounge. Proiectul conceput de designerii „Archform” vine să completeze stilul distins și autentic al Aeroportul Internațional Chișinău. Unicitatea și confortul personal maxim oferit pasagerilor, care zboară prin Aeroportul Chișinău, asigură o experiență frumoasă de călătorie.
Business Lounge-ul KIV este prevăzut pentru 22 de persoane. Acestea beneficiază de un bufet, o baie, fotolii moi, confortabile, cu mese de cafea, prize și porturi USB. Datorită spațiului plin de aer, gama de culori caldă și lumină, această zona a aeroportului oferă vizitatorilor un confort personal maxim.
Aeroportul Internațional Chișinău este o carte de vizită a țării și un promotor activ al R. Moldova ca destinație turistică pe plan internațional. „Avia Invest”, care gestionează aeroportul, continuă dezvoltarea infrastructurii aeroportuare după cele mai înalte standarde de confort și siguranță. Premiile câștigate în ultimii ani, dar și mențiunile la cele mai prestigioase concursuri din domeniul aviației mondiale și turismului plasează aeroportul din Chișinău în topul celor mai competitive din regiune.
Festivalul din Slovenia, la care a participat și „Avia Invest”, este dedicat creativității și design-ului și reprezintă o platformă originală pentru evaluarea, promovarea și identificarea reușitelor semnificative din Sud-Estul Europei. La ediția din 2019 au participat 18 țări, printre care Moldova, Italia, Grecia, România și Austria.
VIDEO // Cine a CÂȘTIGAT alegerile parlamentare anticipate. PAS ar fi acumulat 55,1%, iar BeCS - 24%. În viitorul Parlament va fi și Partidul „ȘOR”. Prezentarea rezultatelor prealabile a sondajului AFTER POLL 2021
Cavcaliuc poate fi CERCETAT PENAL în perioada electorală, în pofida faptului că e candidat la funcția de deputat. Cum comentează PACE decizia CSJ
Nicolae Negru // Primul pas, Maia Sandu cu Volodymyr Zelenski